Teme, tonuri de o violenta munchiana, de la negru la indigo, trecand prin azuriul mediteranian, pala de carmin sau ploaia buchetului de liliac din gradina bunicii; arcade, coloane, ogive, paianjen, galerii, culoare de trecere “intru sau inspre” altundeva sau niciunde si palide, indecise, ratacite siluete. Atatea tablouri in atat de putin timp. Poate asa imi explic de ce nu am scris atunci despre aceasta miraculoasa “intamplare” oferita cu generozitate de artista ANDREEA RUS.

Simezele Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud gazduiesc, in mai multe sali, lucrarile de exceptie ale pictoritei, permitandu-i o elocventa si accesibila desfasurare tematica. Fiecare incapere iti ofera un grupaj programatic, cu dimensiuni variind intre 50x40 cm si 100x80 - 130x90 cm, trecerea dintr-un spatiu in altul insemnand si respectarea cronologiei etapelor de creatie.

In linistea si pacea de la muzeu, la a doua vizionare, tablourile ANDREEI RUS devin file de hronic. E fascinant caleidoscopul – “memorial al durerii” - expus atat de transant si cu atat de multa forta pe panza. Mixajul starilor de alienare, cu calvarul, cu chinul kafkian al spatiului sufocant, dezumanizant, cu febrilitatea cautarii de solutii salvatoare si, chiar aproape in pragul disperarii, cu intrezarirea sperantei, nu poate sa te ghideze decat intru - inspre Sacru.
Sa recunoastem. Generic vorbind, pictura artistei este imaginea necosmetizata a traumelor traite de fiecare din noi. Diferenta o face doar intensitatea trairii. E bine ca speranta, murind ultima, lasa sa se intrevada ca exista totusi sansa iesirii din labirintul cosmarurilor noastre. Scapam, ori speram ca vom scapa, privind in Sus. In panzele unde ni se ofera si solutia, ogiva, fereastra, lumina, pata cromatica deschisa, toate sunt fie orientate spre, fie chiar situate in partea superioara, adica catre... Cer.

Pe o tematica, de o asemenea factura si anvergura, numai un artist matur reuseste sa se inalte si, mai apoi, sa se mentina, in sfera simpatetica a comuniunii spirituale cu destinatarul orizontului de asteptare propus. Stie ca-l poate face pe privitor sa-i descifreze opera. Indrazneste, actioneaza si, in final, izbuteste.
Imi place sa cred ca ANDREEA RUS s-a nascut cu sensibilitatea si harul desenului, mai apoi al penelului. Pe scurt : A facut mai intai studii superioare de chimie-fizica, lucrand in domeniul “stiintelor exacte”/ de unde posibil, i-a ramas rigoarea atat in echilibrul interior al fiecarei lucrari - desen si culoare - cat si in precisa incadrare a tablourilor in coordonatele “seriilor” prestabilite/. Dupa ani buni s-a reintors la arta mult iubita si a terminat cursurile UAD/ Universitatea de Arta si Design/ din Cluj-Napoca, continuate cu un master al Facultatii de Arte Plastice si incheiate cu doctoratul in arte vizuale al aceleiasi institutii de invatamant superior din Cluj-Napoca, in 2011. Picteaza si expune de sapte ani. Este membra a UAP Cluj din 2007. A participat la foarte multe expozitii de grup si a vernisat 14 expozitii personale in tara si strainatate.

Cele mai importante “serii” sau capitole tematice, cronologic, sunt : Interferente/2007/, Deschideri/2008-2009/ si Prezente/2010/. “Interferente” reprezinta stadiul cel mai dificil, al incipientei, cel al cautarilor, lucrarile reiterand anevoiosul parcurs al autodefinirii. Tuse amalgamate, bicromie antinomica, cenusiu inchis, bleumarin - gri-uri, albastru, inducand senzatia de rece sau cald ; desen vag, volume abia schitate. Sunt expresia tribulatiilor prin care a trecut artista in stabilirea propriei deveniri creatoare. Urmatoarele doua serii: “Deschideri” si “Prezente” sunt altceva. Progresul e evident / chiar si autoarea o recunoaste prin cronologia respectata pana si in panotare/. Avem acum de a face cu un artist adevarat, deplin stapan pe mijloacele sale de expresie si preocupat de gravitatea mesajului ce il comunica prin operele expuse. Punctul de reper il gasim in crezul lui Joan Miró : "Un tablou ar trebui sa fie fertil. Din el ar trebui sa se nasca lumea..." Referitor la ultimele doua capitole, ANDREEA RUS se confeseaza : “Deschideri este seria inspirata de dramele inchisorilor comuniste. Individul, uzat fizic si psihic, reuseste intr-un final sa devina un supravie?uitor, creandu-si o lume interioara puternica si pura. Celui fara vina i se acorda astfel sansa unei eliberari spirituale” ; “Prezente se doreste a fi un raspuns la accidentul care a produs incendierea turnului bisericii ce reprezenta un loc istoric si cultural important. O astfel de intamplare nefericita, te obliga sa treci in fiecare zi, pe langa o alta stare a lucrurilor (...) Persoane din umbra, aflate in asteptare, cauta drumul spre lumina. Intreaga atmosfera devine angoasanta in masura in care scanteia impulsului spre iesire este data de o palma a destinului. Salvarea propriei persoane poate fi privita in paralel cu salvarea a ceea ce era un reper in spa?iul cetatii locuite. Scopul seriei este de a prezenta traumele existentiale ca pe posibile cai ale sperantei, ca sanse si elemente in constructia unei Lumi mai bune, a carei principala caracteristica ar fi Lumina”.

Intr-o izbutita lucrare de bacalaureat am citit urmatoarea explicatie a crizei mondiale: “Noi, oamenii suntem fiinte plamadite din iubire pentru a fi iubite. Aurul, diamantele, masinile, iahturile, vilele etc. nu sunt decat obiecte, faurite pentru a fi folosite. Daca azi e atat haos si puroi pe mapamond este fiindca obiectele sunt acum iubite in timp ce fiintele sunt folosite de alte fiinte care nu se mai pot numi oameni”. Cat adevar amar !

Mi-am amintit de afirmatia absolventei intrucat aceasta ar fi cea mai buna decodare de substrat a mesajului transmis de pictura ANDREEI RUS. Traim in marasmul creat de noi, in izolare si claustrare, in lipsuri, cu frica zilei de maine pentru ca am acceptat, din naivitate, ignoranta si prostie sa ne fie furata iubirea, uitand ca de fapt aceasta este adevaratul nostru CNP.

Redobandirea ei inseamna Golgota noastra, cale a durerii ce o vom parcurge privind mereu inspre Cer - nutrind speranta ca “acolo Sus Cineva ne mai iubeste”.

Consider asadar ca cea de-a XIV-a expozitie personala a ANDREEI RUS este o reusita plastica notabila si totodata o dovada a faptului ca artistul adevarat este intotdeauna profund implicat in incercarea de “reformulare” a destinului contemporanietatii, in primenirea si insanatosirea orizontului sau de asteptare.

Mircea I. Batranu