Intiistatatorul de atunci, ce, cat si cum a gresit? A fost totusi om. Lui nu i se pot acorda circumstante atenuante? Un roi de intrebari si mult mai multe posibile raspunsuri...

Un act de curaj dar si de mare responsabilitate sa aduci acum, in prim plan, Biserica. Nu intr-o lumina tocmai favorabila. La patru ani de la moartea lui Teoctist, tanara scriitoare repune in discutie finalul dramatic al unui capitol dureros din tumultuoasa noastra istorie recenta. Este vorba de excelentul roman al TATIANEI NICULESCU BRAN - „Noptile Patriarhului”, Ed. Polirom, Bucuresti, 2011. Era mai nimerit sa-l intituleze „Ultimele nopti ale Patriarhului”deoarece atunci, in torida vara a lui 2007, pur si simplu timpul s-a comprimat brusc pentru el, nelasandu-i nicio alta alternativa.

A fost pronia divina sau „lucrarea” celui de nenumit, savarsita de acei slujbasi, nu putini la numar, cumparati cu „30 de arginti”?

Nu stim. Sau stim ca nu vom sti niciodata.

Lucrand cu niste date extrem de acuzatoare la adresa multora din protagonistii principali ai vietii publice romanesti de azi, autoarea nu uita ca este mai intai ziarista, stie cu ce bomba cu ceas se „joaca” si de aceea recurge la solutia lui Dan Brown - scrie un „roman”, adica o „fictiune”, precizand ca „personajele si situatiile din carte sunt, in cea mai mare parte, FICTIVE”/sic!/.

Trama alimenteaza artistic obstinanta noastra sete de „adevaruri”/nu-i pot spune „Adevar” pentru ca, fara a face multa filosofie, cred ca acesta apartine doar lui Dumnezeu/, de dorinta, pardon, dreptul de a judeca aprioric si de a stabili „vina”, „culpa”, „culpele”cuiva, (ne place justitia la Tv fiindca macar acolo dreptatea da impresia de transparenta - dar uitam de manipulare!), dreptul de a hotara cine a calcat stramb, cum si de ce...Un lant de ipoteze, de acuze, multe rostite in taina pe la colturi, de erori mai mari sau mai mici, asumate sau trecute sub tacere.

Mult mister, intrigi oculte si realitatea ce nu face decat sa confirme, trist, dupa atatia ani, anumite zvonuri. Este o fictiune si atunci se pot spune lucruri extrem de grave prin intermediul personajelor.

Iata cateva exemple: „Mitropolitul era ingrijorat. Biserica avea nevoie de stabilitate. Dupa revolutie se construisera mai multe biserici si manastiri decat oriunde in estul Europei. De pe bancile celor 15 facultati de teologie si 38 de seminarii ortodoxe iesisera nenumarati diaconi, preoti, doctoranzi, profesori de religie(...)chiar daca numarul parohiilor crestea de la an la an, tot era surplus de absolventi care aveau nevoie de posturi. Erau parohii care se vindeau pe sest, cu preturi intre 7.000 si 20.000 de euro, in functie de localitate, zona, asezare. Fostele proprietati, cladiri si paduri, revenisera, in mare parte, in patrimoniul Bisericii, care devenise cea mai bogata institutie a tarii(!)”.

Batranului Patriarh „i se paruse ca socialismul era mai aproape de crestinism decat capitalismul(...)Era copil de oameni saraci, intelegea lupta saracilor contra celor bogati si dadea dreptate Partidului, care promitea egalitate. Doar toti suntem copiii lui Dumnezeu! In Biserica-sora din Rusia, Patriarhul Alexei al II-lea apara traditia cot la cot cu KGB-ul. Avea si nume de cod, Drozdov. Ce era rau in aceasta coincidenta de interese?”...

Calugarul Lavrentie: „Doar n-o sa lase cea mai importanta institutie a tarii/ Biserica-n.n./, cu avere serioasa, cu cea mai mare credibilitate la popor, care poate sa influenteze campaniile electorale, careia toti presedintii ii datoreaza cate ceva, care are reprezentanti peste tot, agenti cu sutana in strainatate...pe mana unui calugar care bate matanii si da cu busuiocul prin corturile soldatilor din Irak? Nu mai suntem pe vremea comunistilor!”

Un alt personaj important, Andru, ziaristul, despre batranul Patriarh: „Cui ii pasa ca varsa el lacrimi in palat cand se demola manastirea Vacaresti? Fapt e ca n-a avut snaga in el sa se duca la Ceausescu si sa spuna „nu”! Nu a infundat puscaria ca sa apere bisericile sau pe vreun preot persecutat pentru numele lui Hristos! Asta era adevarul istoriei si trebuia respectat! Fusese bun de paravan pentru toti, de aia il tinusera atata in functie”.

Ocultul si emblematicul general al lumii serviciilor secrete, Aioanitoaiei/ putea la fel de bine sa-l cheme si Popescu sau Georgescu etc./, pe scurt Generalul, personaj cheie al romanului, in discutia cu chirurgul Stoenescu: „V-au murit pacienti pe masa de operatie?...Da, din pacate. Se mai intampla situatii nefericite... De la un punct incolo nu mai decide medicul, decide Dumnezeu. Sau batranetea. Nu?(...) Aveti o misiune complicata, domnule doctor. Ingrata...Intre noi fie vorba, batranul e o canalie. Se agata de putere pana in ultima clipa. Cu cat se duce mai repede cu atat mai bine”.

Aceasta e decizia care, in carte, i-a pecetluit soarta Patriarhului. Cauza? Desigur, tot in sfera fictiunii, o scrisoare-testament a Patriarhului, olografa, unde isi permite sa-l desemneze ca succesor pe mitropolitul Teofil. Moare dupa interventia chirurgicala. Se consemneaza cinic: „Operatia a reusit dar pacientul a murit, i-a cedat inima. Ce sa-i faci, varsta”. La scurt timp va muri si doritul sau urmas. Ca sa ne pastram in linia umorului englezesc, aflam ca nici doctorului nu-i merge prea bine...Ce sa faci, varsta dom’le, varsta!

TATIANA NICULESCU BRAN este mai intai un jurnalist de prima marime/ vezi activitatea sa la BBC si Bruxelles/. Stie ce date sa coroboreze si cum sa puna in valoare niste resurse la care a reusit sa aiba acces. Nu vrea sa-si si sa pericliteze viitorul. Este insa in egala masura o scriitoare de talent. La adapostul imaginatiei, da frau liber tuturor speculatiilor. Sa recunoastem, foarte multe verosimile si bine argumentate.

„Noptile Patriarhului” e un roman de analiza dar si un text plin de suspans si adrenalina.

Nu-l cititi nici ca pe un thriller si nici ca pe un cap de acuzare. Lasati-l ca roman. Oricat ar vrea unii sa nu recunoasca, Biserica, Vaticanul ascund multe taine si cred ca e mai bine ca acestea sa ramana asa.

Cartea o sa va placa pentru ca este scrisa ca lumea, iar lectura sa nu va fi nici intr-un caz o pierdere de timp. Din contra, toti avem mereu cate ceva de invatat.