In casa unei familii modeste din Botosani in data de 5 februarie 1906 a venit pe lume cel de-al doilea copil al familiei Ostriceanu - Gheorge. El a locuit pana la varsta de 19 ani alaturi de parinti si de cei noua frati ai lui in Botosani.

Gheorge, pe langa faptul ca a iubit toata viata haina militara a fost si pasionat de agricultura, meserie pe care a “furat-o” de la tatal sau cu care a muncit “cot la cot” inca de la o varsta frageda.

La varsta de 19 ani, Gheorghe a plecat de acasa si s-a inrolat la Brigada 37 Infanterie Botosani. De acolo a primit ordin sa se prezinte la Carei, unde a fost militar la biroul de instructie. A trecut si prin cele doua razboaie modiale, iar in unul dintre ele a si luptat. In timpul celui de-al doilea razboi mondial a ajuns pana la Muntii Tatra, in Cehoslovacia. Apoi a fost in Brasov unde a urmat cativa ani de scoala militara.

“Am iubit haina militara si o iubesc si in ziua de astazi. Imi amintesc ca atunci cand era mic am fost cu mama la o ghicitoare. Ghicitoarea s-a uitat la mine si apoi i-a spus mamei ca eu o sa ma fac soldat. Atunci am inceput sa rad, nu am crezut-o. Insa, asa a si fost. In timpul armatei am fost cel mai constiincios, cel mai harnic si cel mai bun. Motiv pentru care toate lumea m-a apreciat. Scoala militara am facut-o la Brasov apoi am fost transferat la Satu Mare”, a povestit pentru Bistriteanul.ro, Gheorghe Ostriceanu.

La Satu Mare si-a cunoscut sotia, la o petrecere. Dupa cateva luni cei doi au decis sa-si uneasca destinele. Au avut si doi copii - un baiat si o fata.

“Imi amintesc cu drag cum mi-am cunoscut sotia. In cadrul armatei am fost transferat la Satu Mare. Acolo am fost la o petrecere, imbracat frumos, asa la “patru ace”. Acolo am cunoscut-o pe sotia mea care era din Cluj. Dupa cateva luni am decis sa ne casatorim. Am facut o nunta ca-n povesti, au fost toti colegii din armata, iar mancarea si bautura a fost pe masura. Nu prea se gaseau pe vremea aceea bauturi scumpe, dar eu m-am chinuit si am facut rost. La cateva luni dupa nunta si-a facut aparitia si primul nostru copil. Un baiat dragalas si sanatos, iar la cativa ani diferenta a venit pe lume cel de-a doilea copil care a fost fetita. Din pacate, toti trei au murit. Sotia a murit pe cand avea 40 de ani de o boala grea. La fel au decedat si cei doi copii ai mei la varste destul de fragede” povesteste cu lacrimi in ochi batranul.

Dupa ce si-a pierdut familia, Gheoghe Ostriceanu s-a mutat la Dej. Aici a avut mai multe locuinte, insa dupa spusele batranului, le-a pierdut pe toate inainte de revolutie.

La Bistrita a ajuns in urma cu aproximativ 20 de ani. De atunci este cazat la caminul de persoane varstnice din cadrul primariei Bistrita. Aici e linistit, are caldura, un acoperis deasupra capului, mancare buna si este ingrijit cu atentie de catre asistente.

“Dupa ce am pierdut tot la Dej am venit la Bistrita. De atunci stau in acest camin. M-am obisnuit, imi place. Secretul varstei este acela ca toata viata am fost sanatos, mi-a placut viata, munca si nu mi-am pierdut nici o clipa credinta in Dumnezeu. Nu am fumat si nu am baut. Sincer nu vreau sa mor, eu vreau sa ma traiesc inca mult si bine, dar daca moartea vrea sa vina la mine eu n-am ce sa-i fac. Atunci cand o sa mor vreau sa vina toata fetele tinere sa joace pe mormantul meu si sa fie numa chef si voie buna”, ne povesteste Gheorghe Ostriceanu.

Barbatul are in Bistrita nepoti si stranepoti care il mai viziteaza din cand in cand si ii duc cele necesare.