Ce-o sa ne mai dam cu sania, uitand de faptul ca nici anul asta, cum de fapt in nici un an, n-am avut bani de mers la schi in Austria. Si asa n-am vazut niciodata Wonderland-ul. O sa fie muzica, zapada, oameni fericiti, ceaiuri calde.

Si asa a si fost. Cu cateva mici obiectii care au transformat mini-excursia noastra intr-un debut de fonofobie. Dupa ce am asteptat in superautobuz pana s-a umplut (Nu. N-a plecat din 30 in 30 de minute asa cum spuneau organizatorii), dar ce mai conta, cand se anunta distractie de zile mari, a venit a doua dezamagire. Nu se putea decat schia. Din cauza stratului de zapada prea moale si prea putin batatorita, sania nu aluneca decat daca decideai sa o tragi la vale. Chiar si atunci se impotmolea ca un bivol in noroi.

Nu-i nimic, mi-am spus, gafaind dupa ce am tras sania la vale cateva lungimi de partie ca sa le fac copiilor hatarul. O sa profitam de liniste, o da bem un ceai cald. Insa, nici urma de liniste, iar cu ascultatul muzicii... mai greu. Pentru ca cele doua animatoare urlau in permanenta in microfoane: „Primaria municipiului Bistritaaaaaaaaaaaaaaaaaa va vrea acasaaaaaaa! Pentru ca noi ne gandim la toaaateeeee pentru ca tinerii din Bistrita sunt inteligeeeeeeeeeeeeeeenti. La vara intra escavatoaaaaaarele. Multumim domnului Dan de la Dan Imoooobiiil care a dotat partia cu fanioane si ne-a pus la dispozitie utilajul pentru amenajarea partiei (slaba amenajare). Domnul Daaaaaaaaan. Of, domnul Taseeeeeee! Il cunoasteti pe domnul Taseeeeee? Cum, care domn Tase? De la Eurocompoziiite? Vai domnul Taaase, va rugam suuus. Mai suuuus! Oh, avem parte de un adevarat spectacooool aviatic” - ii dadeau de zor animatoarele in timp ce, distrati la culme, montati sa-i invite pe austrieci la schi pe Dealul Cocosului, bistritenii isi indesau cu putere caciulile in cap, sa nu le zboare din cauza avionului pilotat la mare arta si cu minima responsabilitate mult, mult prea aproape de copii. Ce-i drept avionul nu s-a prabusit pentru ca probabil domnul Tase e un pilot desavarsit, insa unii dintre noi cu siguranta au stat cu sufletul la gura de la atatea senzatii tari.

Bine, zic, sa mancam, daca nu ne putem da cu sania. 17 lei 3 mici si o pulpa de pui la gratar, servita direct cu mana in farfurie, de catre un domn care altadata monta gheare galbene pe masini. Scump, insalubru, dar ce nu face omul pentru un gratar in natura!

Ultima tentativa de a urca partia s-a sfarsit cu noi zburatacind in toate directiile de frica utilajului de tasat zapada caruia angajatul domnului Dan i-a dat drumul pe partie printre schiori. Nu ca bistritenii ar fi dat dovada de disciplina. Urcau ca oile, direct pe mijlocul partiei, indiferenti la avertismente, obligand domnisoarele de la microfoane sa urle cat le tineau bojocii: „Va rugaaaaaaaaaaaaam urcati pe marginea partiei. Partia este destinata pentru schiori si cei care se dau cu sania si sacul (rare tentative pentru sanie, iar saci nu se gaseau de cumparat la fata locului). Va rugaaam, pe langa fanioanele puse la dispozitie de domnul Daaaaaaaaaan. De la Daaan Imobil! Nu vreti sa va duca jandarmii sau politistii comunitari sau cei de la Salvamont care sunt alaturi de noi pentru ca bistritenii sa stea in siguranta acaaasa. Sa nu se intample accidente. Bistritenii sunt inteligeeeenti! Of, se vede ca nu sunteti obisnuiti cu partiile! Dar nu-i nimic, la vara intra escavatoarele. Atentie, dati-va la o parte ca urca utilajul de dezapezire! Atentie dragi bistriteeeeeni! Dar iata, un bistritean. Sa il intrebam: va place aici, pe Dealul Cocosului? – Nu prea.”. Dar strigatele lor disperate erau acoperite de zgomotul motorului facut de avionul domnului Tase.

Da, mi-ar placea sa merg la schi la Bistrita, ar fi economic si la indemana. Nu mi-ar pasa nici din ce bani se face, daca am putea avea cu totii acces la ea, daca ar fi amenajata corespunzator si ar fi ceva mai mult decat un parc de distractie pentru industriasii Bistritei. Dar tentativa de a compara Dealul Cocosului cu o statiune de schi din Austria, e greu de digerat, cam tot la fel de greu cum le-a fost organizatorilor sa ii convinga pe turisti sa urce pe langa fanioanele domnului Dan.

Top bucurii personale in Tara Minunilor:

1. Domnul cu gheara mi-a servit mici in loc sa imi blocheze roata.

2. N-am facut toxiinfectie alimentara.

3. Am gasit o firma de constructii omniprezenta al carei nume n-am sa il uit niciodata.

4. Am facut miscare de performanta tragand sania in sus si in jos pe partie.

5. Am fost la un pas de a prinde un avion in brate. Poate data viitoare, domnul Tase?