Ma-sa i-a zis o singura data sa se calmeze, amuzata oarecum, nicidecum jenata. Fata a continuat pana a iesit din sala, cu niste tembelisme cum rar mi-a fost dat sa aud.

Prin felul total exagerat in care s-a purtat, dereglata aia a atras atentia celor din jur ca s-a ajuns prea departe si poate ca asa unii de-acolo au inteles exact ca parintii, familia, dauneaza, deseori, foarte grav sportului.

Pe vremuri, parintii nu se implicau atat de tare in viata sportiva a copilului. Nu-i puneau piedici, din contra, il incurajau spre sport si nu-si bagau nasul in educatia lui prin miscare. Antrenorul avea putere deplina dupa ce inchidea usa salii. Parintii nu-i conturbau in nici un fel orele, competitiile, instruirea. Se putea impune exact pe masura pregatirii lui, a valorii si a muncii de care era in stare. Se crea astfel un mediu curat la antrenamente si competitii, unde nedreptatea si interesele meschine nu prea isi faceau loc.

Astazi, multi dintre parinti, mult prea multi, viciaza enorm de tare cadrul in care copiii lor fac sport. Se implica prea mult si fara sa se priceapa, sunt prea subiectivi cu odraslele lor si influenteaza in multe moduri activitatea antrenorului. Copilul nu mai pricepe nimic, e derutat de interventiile brutale si nejustificate ale parintilor in antrenamentele si meciurile lui.

Treptat, in foarte multe cazuri, ii apare sentimentul ca e nedreptatit, ca cineva il fura, ii bareaza drumul spre performanta. Nu se mai pregateste cum trebuie, pe baza de concurenta, ci mereu cu mintea la antrenorul care lucreaza mai mult cu altii copiii ai caror parinti cotizeaza sau la arbitrul care il fura.

In ultimii ani am vazut atatea mame turbate in tribune, atatia tati disperati ca antrenorul e nedrept cu copilul lui, atatia bunici sau frati cu ochelari de cal indreptati doar spre copiii din familia lor, incat am ajuns sa cred ca una dintre cele mai importante probleme ale sportului romanesc actual il reprezinta parintii.

Am stat in tribune langa parinti ce-si indemnau copilul sa-l pocneasca pe arbitru. Stiu cazuri in care parintii mituiesc tehnicieni sau conducatori ca sa-si vada odraslele in teren. Mai nou, a aparut moda comentariilor pe site-uri, tembelisme scrise de parinti, in mare parte. Toate astea fac rau, mult rau, copiilor care ar trebui sa invete prin sport ce inseamna cinstea, corectitudinea, perseverenta, concurenta, munca, spiritul de echipa si de sacrificiu si multe altele.

Daca isi aude parintele in tribuna injurand arbitrul, daca participa acasa la discutii despre cine merita si cine nu sa intre titular, daca vede pe site-uri comentarii total eronate despre activitatea lui sportiva, copilul o ia razna si el. Iar antrenorul, cu presiunea asta enorma in spate, niciodata multumit financiar de sistemul in care lucreaza si mereu tentat de banii parintilor, isi pierde deseori echilibrul si bunul simt.