A fost un seppuku pe altarul partidului, asa cum faceau japonezii adevarati cand isi spintecau abdomenul in semn de corectare a unei greseli printr-o moarte onorabila. Impins in pumnal de pedelistii lui, care abia asteaptau sa nu-l mai vada pe la partid, Nelutu si-a luat inima-n dinti si s-a sacrificat in interes portocaliu. Suferea oricum de o boala incurabila, tentatia ciordelii, si nu mai putea fi salvat de nimeni, nici macar de mentorul sau, Ioan Oltean.

Stiind ca e cel mai nepotrivit politician care sa iasa la declaratii, a simtit cel mai nepotrivit moment posibil, a chemat presa si a spus, demn, cu toata gura, ca pe el nu l-a afectat criza, ca vrea sa iasa in strada si alte asemenea ineptii. Stia ca se duce pe copca si a vrut sa atraga toata ura si dispretul asupra lui, intr-o incercare de a da timp si variante de salvare colegilor sai. Asta cred ca a gandit Ioan Nelu Botis in aceasta dimineata si a parasit definitiv lumea politicii.

Fiindca, totusi, totusi, totusi, totusi, totusi nu se poate sa fi fost chiar atat de prost incat sa-si inchipuie ca cineva ar mai avea incredere in el.