Sa nu fii beat si nici in strada la ora la care ti se va adresa de la pupitrul TVR. Se stie ca multimile care se bulgaresc pe strada in ultimele zile nasc confuzie.

Intre timp, cele mai faine pancarte din lume le fac romanii. Chiar si cei carora deocamdata minirevolutia le-a ramas indiferenta si s-au multumit sa o urmareasca de-acasa, ca pe o telenovela, rugandu-se pentru inca si inca un episod. Pana si ei au reusit sa le inspire manifestantilor pancarte cu sloganul imprumutat ce-i drept, dar perfect adaptat situatiei: “We love to entertain you” – ceea ce-mi dovedeste ca printre cei din strada mai sunt oameni care si-au pastrat simtul umorului intact.

Am vazut in fotografiile - unele superbe – facute de ziaristii bistriteni dincolo de o multime pestrita, inerenta manifestatiilor de acest tip, oameni pe care ii stimez. Oameni ca dr. Marius Pop, profesorii Claudiu Sular, Camelia Tabara, Mihai Muresan si multi multi altii, cot la cot cu politicieni unsurosi, despre care stim cu totii ce hram poarta, dar si cu tineri politicieni care inca – n-o sa va vina sa credeti – viseaza ca se poate face politica fara sa-ti dispretuiesti poporul.

Da, l-am vazut si pe Saporo. Mare misto s-a mai facut pe tema asta, insa sa stiti, nici o revolutie nu se poate face fara Saporo. Pentru ca Saporo la fel ca altii ca el stie sa se bucure cand ii e bine, dar si sa urle cand ii e rau, e din soiul celor dispusi sa piarda totul pentru o cauza. Iar noi, rabdatori ca ardeleanul, am cam uitat sa urlam cand ne e rau.

“Nu se obtine nimic in urma protestelor, asa ca ce rost are sa ne pierdem vreme in strada” sau “Manifestantii sunt manipulati politic” sau alte motivatii de acest fel ne pot opri pe unii dintre noi sa “pupam Piata Prefecturii”. Iar cei care au aceste convingeri, au dreptul sa ramana acasa. Nu e treaba nimanui sa le reproseze pasivitatea. Insa paradoxul e ca nici pe cei din casa nu i-am auzit sa scandeze de la ferestre“Traim bine!”. De fapt, de mai bine de cinci ani, n-am auzit pe nimeni sa pretinda ca traieste macar binisor. De la fostii saraci - acum si mai saraci, la aparent bogati, de la medici (mai mult sau mai putin competenti), dar cu salarii prea mici - care pentru ca nu sunt toti model de buna practica si nici nascuti pentru activitati caritabile pretind spaga ca sa aiba iluzia ca traiesc bine, la profesori depasiti de situatie si tratati de guvernanti ca un card de gaste agresive, de la functionari publici din institutii - care se poarta urat cu cetateanul si pentru ca sefii se poarta urat cu ei, la pensionari flamanzi si studenti cu doua job-uri.

Ce coincidenta, cu totii traim prost! Parinti, bunici, copii cu dizabilitati, obligati sa suporte nu atat reducerile salariale, nu atat ciopartirea concediului de maternitate, minimalizarea pensiilor si viata fara orice urma de speranta in viitor, cat dispretul zilnic la care sunt supusi de clasa politica. Faptul ca au devenit cifre si nimic mai mult ca sa produca taxe peste taxe la bugetul unui stat gestionat mult mai prost decat o taraba din piata. Sa-l asculte pe Basescu adresand unei ziariste un calduros “tiganco” de la bratul sotiei si somandu-i apoi pe romani sa fie solidari cu Statul, pe Udrea tinand lectii de finante internationale, pe EBA-n Parlamentul European confundand dictionarul limbii romane cu catalogul Casei Dior si pe alti specialisti in energie si interventii pe piata muncii traversand pietonalul in jeep-uri pentru a-si etala probitatea morala in fata cersetorilor.

Dispretul absolut, tupeul si capacitatea extraordinara de a minti in fata un popor intreg care, daca nu indrazneste sa te creada e apostrofat cu bocancul si plesnit cu limba de lemn, e adevarata problema. Pun pariu ca guvernantii nu se asteptau la astfel de proteste. Fie ele si firave, asa cum se comenteaza de la peluze. S-a vazut din reactiile initiale inadecvate, din incercarea indolenta de a le ignora a actualei clase politice, ca nu se astepta ca poporul, bine educat sa raspunda corect la comanda “Ciocu' mic!” sa REACTIONEZE. Sa spuna:

- mi-a ajuns sa fiu calcat in picioare

- mi-au ajuns legile voastre (mai proaste decat va puteti imagina)

- mi-a ajuns fiscalitatea excesiva

- saracia umilitoare

- lipsa de alternativa la guvernare

- mi-a ajuns sa fiu tratat ca un obiect.

Nu se asteptau ca romanii sa-si aminteasca un adevar simplu. Si anume ca nu sunt, nu trebuie sa fie masa de manevra. Ca nu sunt si nu trebuie sa fie la dispozitia politicienilor, indiferent de culoarea papionului. Ci tocmai invers. Orice Guvern, chior, pitic, blond, coafat, mustacios, securist, prostanac, poate fi, trebuie sa poata fi dat jos oricand, de chiar viermii care l-au ales.

Asadar, chiar daca cei care vor schimbarea indeajuns de mult incat sa fie dispusi sa o ceara in strada zece zile la rand vor castiga sau nu ce isi doresc, ei castiga forta interioara, castiga o Romanie reactiva care nu accepta sa inghita orice galusca putreda pe post de Guvern, castiga o generatie care se antreneaza protestand. Si e frumos. Un popor frumos e un popor care te face sa-l respecti, chiar si de frica. De mult n-au fost romanii atat de frumosi amintindu-le celor care confunda Romania cu publicul aplaudac de la “Vrei sa fii miliardar”, cuvintele lui Mahatma Ghadi “Intai te ignora, apoi rad de tine, apoi lupta impotriva ta, apoi castigi!”