“Copiii formau patru grupe. Baietii aduceau o sorcova si cel mai varstic o tinea pe sanie insotit de urmatorul ca varsta, ce statea langa sanie, in vreme ce toti ceilalti, cu batiste rosii la palarii, se inhamau la saniile ce strabateau toate hartoapele din imprejurimile satului, evitand drumurile, ceea ce crea o veselie de nedescirs pentru toti deopotriva. Seara, franti de oboseala, dar voiosi nevoie mare, erau asteptati la cina. Fetele se duceau separat pe camp cu foarfece si cosulete sa culeaga vasc, jucandu-se pe acolo pana seara, cand primeau si ele cina. Ele duceau in una din serile dinaintea Craciunului vascul la baieti. In seara urmatoare, ei aduceau vascul pe o prajina. Cel mai varstnic ofere buchetul celei mai varstice fetite si asa mai departe, incat fiecare fetita primea un buchetel. De fiecare data, cu acest prilej se oferea o cina de catre parintii fetelor aducatorilor de vasc” povesteste in cartea sa Oscar Skrabel.

Si mamele copiilor erau implicate in pregatirele de Craciun. Cu mai multe sapatamani inainte de Craciun confectionau flori din matase, hartie creponata si staniol, cu care sa impodobeasca felinarele. Seara se trageau clopotele si oamenii se duceau in cimitir cu brazi impodobiti si lumanari.

“Era deosebit de emotionant cand printre pietrele funerare straluceau atatia brazi, luminati cu sutele de lumanari tinute de cei care se reculegeau in memoria inaintasilor in acest ajun de noapte sfanta”, mai povesteste Oscar Skrabel.

De la cimitir sasii plecau catre casa unde flacaii isi luau cojoacele pe dos si luau clopotei si bice. Ei nu plecau fara un sac incarcat cu nuci, mere, turte sau alte daruri care urmau sa fie impartite copiilor. Toata suflarea se aduna apoi la cea mai mare sala din sat.

Cei mai emotionati la acea intalnire erau copiii care nu stiau daca primesc daruri. Intr-o incapere femeile pregateau buchetele, iar copiii nerabdatori alergau printre mese si povesteau despre Mos Craciun. Locul de langa soba era rezervat bunicilor care isi supravegheau nepotii.

“Intr-o alta incapere, stateau barbatii la un pahar de vin, confectionand lumanari pentru felinarele de Craciun. Fiecare gospodar aducea ceara sau bani ce urmau sa fie dati in dar bisericii. Pe o soba, intr-o oala mare cu apa fierbinte, se faceau cate douaspreceze lumanari pentru lampioanele impodobite ce se vor duce seara la biserica de catre fiecare copil. Doar preotul si invatatorul primeau cate un felinar confectionat de sateni”, scrie autorul Nostalgiilor citadine.

La ora noua feciorii trageau clopotele bisericii timp de o jumatate de ora apoi veneau la usile camerei unde se confectionau lumanarile, cantand melodii specifice Craciunului.

Patru dintre cei mai in varsta feciori intrau apoi in incaperea unde barbatii faceau lumanari si le multumeau pentru aceasta. In acest timp, in sala de mare “se aprindea pomul de Craciun”. In unele cazuri, langa acesta se amenaja si ieslea Matuitorului.

“Acum, cand erau reuniti cu totii, se colinda, ca apoi preotul sa tina o scurata alocutiune. Fiecare copil primea cate un cadou. Era emotionant sa-i vezi cum acestia se inghesuiau ca nu cumva sa fie uitati. Sarbatoarea Craciunului in sala oferea prilejul participarii tuturor satenilor, fara sa indure frigul din biserica. Dupa cateva cateva cantece inchinate Craciunului, mergeau cu totii la culcare, deoarece dimineata trebuiau sa se scoale devreme… La patru dimineata se auzeu clopotele care anuntau utrenia si in sat de la case se vedeau luminite printre nameti. In drum spre biserica se cantau trei cantece “Din inaltimea cerului vine catre noi”, “Apari lumina” si “In ziua de Craciun”.

Dupa predica tinuta de invatator copiii cu lapioane in mana cantau in cor “Veniti impreuna” iar femeile erau tare curioase sa vada cine are cel mai frumos felinar.

Slujba de dimineata se incheia cu “Stille Nacht” iar apoi toate felinarele erau lasate pe altar pana la sarbatoarea celor “Trei Sfinti Parinti”.

“Copiii se intorceau la casele lor, in vreme ce varsticii impodobeau altarul cu noi stergare, broferii, fete de masa. Preotul gasea aici intodeauna si importante sume de bani, puse de maini necunoscute, ca dar pentru biserica”, mai consemneaza autorul.