8.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

A ajuns cu roțile-n sus, pe Dealul Dumitrei!

Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe Dealul Dumitrei. Se anunțaseră două victime, din care una nu putea ieși din mașină. Un autoturism a ajuns cu roțile-n sus, în afara carosabilului.

Echipajul De Prim Ajutor, Terapia Intensivă Mobilă, Descarcerarea, un ASAS și poliția au fost solicitate să intervină la un accident ce a avut loc pe Dealul Dumitrei.

Un autoturism a ajuns în afara părții carosabile, cu roțile în sus, după ce ar fi derapat.

Două persoane se aflau în mașină, iar una nu putea să iasă. Totuși, când echipajele din cadru ISU BN au ajuns la locul accidentului, ambele persoane erau afară din autoturism.

Acestea au fost evaluate și s-a decis transportarea uneia la UPU Bistrița pentru mai multe investigații.

UPDATE

Conform primelor verificări, efectuate de polițiștii Biroului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că o femeie de 51 de ani, din Nepos, care conducea un autoturism pe drumul național 17C, pe direcția Năsăud – Bistrița, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat.

În urma accidentului, un pasager a fost rănit ușor. Șoferița fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările în acest caz sunt efectuate de către polițiștii Biroului Rutier în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.