ALEGERI 2019: Klaus Iohannis a explicat de ce este important ca românii să meargă la vot pe 24 noiembrie

ALEGERI 2019: Klaus Iohannis a explicat de ce este important ca românii să meargă la vot pe 24 noiembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu va participa la o dezbatere cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă (PSD), pentru că aceasta reprezintă un „partid nereformat” care „a atacat românii în stradă” şi a tolerat „atacuri xenofobe de cea mai joasă speţă”.

În prima parte a vizitei la Ploiești, președintele Klaus Iohannis a plantat un stejar, în cadrul acțiunii „Plantăm Viitorul Verde”. Șeful statului a mers pe jos, prin Ploiești, spre sala în care a avut loc întâlnirea cu cetățenii din județul Prahova. Klaus Iohannis a fost întâmpinat de câteva mii de persoane. Oamenii au dat mâna cu președintele României și au făcut fotografii cu acesta. Șeful statului a fost solicitat să semneze autografe pe cea mai recentă carte pe care a scris-o.

Sala Sporturilor din Ploiești, în care a avut loc reuniunea, a fost plină până la refuz, la eveniment participând 3.000 de cetățeni și simpatizanți ai PNL. La intrarea în sală, președintele a intrat în dialog cu jurnaliștii, răspunzând întrebărilor acestora.

Atât în întâlnirea cu jurnaliștii, cât și în discursul ținut în fața simpatizanților, președintele Klaus Iohannis a explicat de nu participă la dezbateri cu Viorica Dăncilă. „Nu, nu particip la o dezbatere cu contracandidata, fiindcă doamna Dăncilă, contracandidata mea în turul doi, reprezintă un partid nedemocratic, nereformat. Reprezintă guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea-Dăncilă, regim care a guvernat cras împotriva românilor. Nu doar că a guvernat cras împotriva românilor, a atacat românii în stradă, în acel 10 august de anul trecut!”, a declarat Klaus Iohannis.

În România există un deficit democratic și are un nume: se numește Partidul Social Democrat

Pe reprezentanta unui astfel de partid, nedemocratic, care a guvernat împotriva românilor și care mai nou, ce să vezi, aruncă acuzații xenofobe în spațiul public, o astfel de candidată, dragii mei, nu pot să o întâlnesc la o dezbatere. Despre ce să vorbim?”, a completat șeful statului.

Klaus Iohannis a criticat-o pe Viorica Dăncilă despre care a spus că a „compromis” România în plan extern. „Vă amintiți când s-a dus la New York și a promis că face și drege, lucruri care ne-au pus în mare dificultate. S-a dus într-o țară prietenă din vecinătate și a confundat-o în discursul public cu altă țară”, a reamintit șeful statului.

O candidată care a tolerat permanent atacuri xenofobe de cea mai joasă speță, făcându-se că este plecată undeva? Cu această doamnă să discut despre Europa?”, a comentat Klaus Iohannis.

Preşedintele a răspuns atacurilor unora dintre liderii social-democraţi la adresa sa.

„A pus, această contracandidată a mea, pe unii din echipa de acolo, de la PSD, să spună lucruri foarte ciudate, cum că eu mi-aș dori să adun pesediștii undeva pentru reeducare. No, bun, acum, una la mână, că asta nu e treaba mea și nu am de gând să o fac. Doi – ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuia să fie educat. Or de la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot, pur și simplu, să presupun că au beneficiat de prima etapă esențială de educație”, a acuzat Klaus Iohannis.

Șeful statului a respins ideea conform căreia neparticiparea sa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă în a doilea tur de scrutin este un deficit democratic.

În România există un deficit democratic și are un nume: se numește Partidul Social Democrat.”

Importanța prezenței la vot

„PSD este un adversar încă foarte puternic. PSD a avut grijă în ultimii 30 de ani, în care nu numai că a inhibat dezvoltarea României, ci a făcut și altceva – și-a înșurubat neamurile, prietenii, gașca politică peste tot în sistemele publice”, a declarat șeful statului. „Atenție, PSD a fost trimis acasă la europarlamentare, la referendum și în primul tur al prezidențialelor. Dar războiul nu s-a terminat”, a avertizat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis a pus accent pe importanţa prezenţei la vot a cât mai multor alegători, reamintind faptul că prezența scăzută de la alegerile din 2016 a ajutat PSD să câștige alegerile.

„Alegătorul, cu ștampila de vot în mână, este adevăratul erou al alegerilor! Explicați-le oamenilor acest lucru și explicați-le că, dacă nu merg la vot, nu este sigur că vom câștiga toate aceste bătălii. Prezența la vot este de o importanță extraordinară! Gândiți-vă ce s-a întâmplat în decembrie 2016, când pesediștii au câștigat alegerile nu fiindcă au avut un număr enorm de voturi. Nu au avut voturi mai multe decât altă dată, însă absenteismul de la vot i-a adus pe pesediști la putere. Absenteismul a făcut posibil acest regim toxic Dragnea-Dăncilă și noi așa nu ne dorim încă o dată!”a adăugat Klaus Iohannis.

(Publicitate electorală)

Rostul de dimineaţă: Motive serioase de îngrijorare… Sau suspiciune…? decembrie 15, 2019 - Avem motive serioase de îngrijorare. Şi de suspiciune. Cu atât mai mult cu cât lucrurile evoluează într-un ritm galopant. Aproape de nestăpânit… Scapă de sub control. Iar efectele se anunţă cel puţin îngrijorătoare. Dacă nu cumva chiar alarmante.
Aquabis: Fără apă potabilă astăzi, în Bistriţa Bârgăului, Năsăud, Rebrişoara şi Salva decembrie 15, 2019 - Locuitorii din Bistriţa Bârgăului rămân astăzi fără apă potabilă, pentru câteva ore.
A început sancționarea celor care aruncă aiurea gunoiul. Cea mai mare amendă dată de Poliția Locală: 500 de lei decembrie 14, 2019 - Încă de luna trecută, Poliția Locală a început să îi sancționeze pe cei care aruncă aiurea gunoiul. Cea mai mare amendă dată în această perioadă a fost de 500 de lei.
VIDEO – Peteleu despre modificarea organigramei la DSP: Nu văd logica! E pasa-n 3 cu schimb de locuri, ca la handbal! decembrie 14, 2019 - În cadrul ședinței de consiliu local a existat un proiect ce prevedea modificarea organigramei Direcției de Servicii Publice. În fond, se ”transferau” posturi de la un serviciu la altul. ”Nu înțeleg logica acestor permutări. Nu mai aveți nevoie de ei la un serviciu și îi mutați la altul? E ca la Handbal: pasa-n 3 cu schimb de locuri!” a ripostat liberalul Peteleu.
PROVOCARE: Mulţumeşte şi tu pentru binecuvântările din viaţa ta, alături de echipa Cheers! decembrie 14, 2019 - Dacă ai vrut vreodată să mulţumeşti pentru bucuriile şi bunăstarea cu care ai fost binecuvântat, dar n-ai ştiut cum – ţi se oferă prilejul perfect chiar acum! Fetele şi băieţii de la Cheers vor organiza luni, 16 decembrie, la Dacia, un spectacol caritabil extraordinar. Este momentul să răspunzi acestei provocări…!
Ovidiu Frenț nu se dă plecat! Rămâne TOT în Prefectură, dar pe un alt post: decembrie 14, 2019 - Miercuri, Ovidiu Frenț a fost demis din funcția de prefect al județului. Totuși, acesta nu va părăsi palatul administrativ. Conform organigramei actualizate, Frenț va rămâne pe un alt post. Și va răspunde direct celui ce va fi subprefect. 
Nu renunță la locuințele improvizate nici pe ger! 8 adulți și 8 minori își vor petrece iarna în barăci în fosta groapă de gunoi a Bistriței decembrie 14, 2019 - Gerul care se anunță nu pare să îi sperie pe cei care nu au o locuință corespunzătoare. 8 adulți și 8 copii își vor petrece iarna în niște barăci improvizate în zona fostei gropi de gunoi a Bistriței. De asemenea, alte patru persoane își vor petrece iarna în două foste centrale termice.
Rostul de dimineaţă: Două, trei întâmplări bizare, pe o stradă din Bistriţa decembrie 14, 2019 - Au fost suficiente câteva clipe de răgaz, în plină stradă, ziua în amiaza mare – pentru a surprinde în flagrant, în toată splendoarea, două – trei întâmplări care aveau să schimbe definitiv pulsul zilei...!
VIDEO: S-au dat mari cocoși la Cluj! Au condus haotic și apoi au dat cu pumnii într-o mașină decembrie 13, 2019 - Un incident ce a arătat lipsa de bun simț și educație a avut loc în această dupămasă în Cluj. Câțiva tineri aflați într-o mașină cu numere de BN ar fi condus haotic. Apoi au oprit în plin trafic, s-au dat jos și au dat cu pumnii într-o altă mașină. 
FOTO/VIDEO: Cei mai buni dintre bistriţeni au fost sărbătoriţi şi premiaţi azi de Primăria Bistriţa decembrie 13, 2019 - „Premiile municipiului Bistrița”, astă-seară, la Palatul Culturii. Ceremonia a debutat cu un film documentar regizat de Ciprian Moldovan şi dedicat jurnalistului bistriţean  interbelic – Gustav Zikeli. Lia Band ne-a introdus în atmosferă, interpretând un celebru hit al Tinei Turner - You’re simply the Best...
Pa, Complex Polivalent sportiv din Wonderland decembrie 13, 2019 - Într-o conferință de presă, liderul PNL Ioan Turc a precizat că complexul polivalent sportiv din Wonderland nu este o prioritate, existând șanse mari ca un astfel de proiect să nu fie finanțat.
Amendat de polițiști, pentru că… a uitat unde și-a parcat mașina! decembrie 13, 2019 - S-a întâmplat ieri, în Beclean. Un bărbat din Nușeni a cerut ajutor polițiștilor în găsire mașinii sale furate. Doar că mașina nu a fost furată ci mutată în alt loc...tot de el.
DOCUMENTE: Cum a ajuns un student să execute 5 ani de închisoare, după ce a băgat în mormânt un tânăr decembrie 13, 2019 - Un tânăr de 25 de ani, student la Universitatea Tehnică își va petrece următorii 5 ani după gratii, după un aparent banal accident de circulație. În 2017, acesta a urcat băut la volan, a cauzat un accident de circulație, în urma căruia un taximetrist a murit. Curtea de Apel Cluj a considerat că cei 2,7 ani de închisoare stabiliți de judecătorie sunt insuficienți pentru ca tânărul „să se învețe minte”.
FOTO: O ieșire din vacarmul cotidian. O dezintegrare a ființei umane, aşa cum doar Ştefania Borodi o poate concepe decembrie 13, 2019 - Aveţi acum ocazia să admiraţi, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, o inedită colecţie de tablouri semnate de creatoarea de modă Ştefania Borodi. „Ele redau viziunea și trăirile mele, dezintegrarea ființei umane și reasamblarea ei prin firele de lână..."
Consilierii locali au votat: Fără burse mărite pentru elevi! decembrie 13, 2019 - Un proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local prevedea aprobarea valorii burselor oferite elevilor. Liberalii au propus majorarea sumelor alocate, însă proiectul nu a avut susținere. Doar cei din PER și un ”rătăcit” din ALDE au susținut propunerea acestora.