5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Ana Dragu a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării România! Premierul Viorica Dăncilă și-a cerut scuze

„Premierul neconflictual al României despre persoanele cu «dezabilități»

Nu știu, ultima dată când am verificat, persoanele astea DEZABILITATE se numeau, în discursuri oficiale europene, în instituții prin care doamna a prestat, persoane diferit abilitate, dar

în timp ce părinții copiilor cu autism se dau de ceasul morții încercând să limiteze repercusiunile falimentului social și uman în care ne-au adus infractorii din Parlamentul României, majoritatea lipsiți de orice urmă de principii, iată ce declară premierul României la TV:

«Acești oameni cred că sunt autiști și nu văd și nu aud…», spune Vasilica Dăncilă, primul premier femeie din România.

Hmm! Despre cine o fi vorbind?

Peste 9.000 de copii cu tulburări de spectru autist din România sunt încadrați în grad de handicap. Statul nu a fost în stare NICI MĂCAR SĂ ÎI NUMERE, darămite să le asigure serviciile psihologice și sociale necesare pentru a-i ajuta să devină adulți cât mai funcționali. Toată povara înființării, finanțării și impunerii de standarde de calitate în serviciile de recuperare cade în sarcina FAMILIILOR.

Acestea sunt împinse zilnic de strategiile inepte de sănătate mintală, de indiferența și lipsa de scrupule a unor funcționari de ocazie spre un viitor negru și cinic, inadmisibil într-o țară membră a Uniunii Europene.

Să îți fie RUȘINE, doamna Vasilica, că nici în spațiul public nu depășești nivelul discursului de coafor de cartier. De o minimă cultură medicală ce să mai vorbim!

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania, aceasta este o sesizare prin care Asociația Autism Europa Bistrița vă solicită să luați măsurile impuse de lege pentru demnitari care jignesc mii de pacienți cu autism și utilizează un limbaj care instigă la dispreț și desconsiderare, lezând demnitatea umană.

P.S. Nu mă aștept să răspundeți. Dacă ar fi să întocmim o LISTĂ INSTITUȚIONALĂ A RUȘINII cu numele și «pronumele» celui care face de râs instituția prin comportamentul de mahala și economisirea resurselor cognitive și de bun simț am deschide în timp record o uriașă fabrică de hârtie igienică care să deservească neobosită țara”, este postarea Anei Dragu.

 

Prim-ministrul Dăncilă a avut (încă) o declarație cel puțin iresponsabilă, ceea ce a dus la această discuție. Cuvintele sale au fost cu atât mai nepotrivite, cu cât în ultimele săptămâni ONG-urile din România caută colaci de salvare după ce modificările aduse Codului Fiscal le pun în pericol activitatea.

 

Astăzi, Viorica Dăncilă și-a făcut publice scuzele pe site-ul oficial al Guvernului României:

 

„Premierul Viorica Dăncilă își cere scuze public pentru declarația făcută în cadrul unei emisiuni televizate și precizează că prin comparația făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. «Îmi declar sprijinul ferm pentru  persoanele cu dizabilități, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija și de susținerea noastră. Avem datoria să dovedim înțelegere și umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea”, a afirmat prim-ministrul Dăncilă.

Șeful Executivului subliniază că doar printr-o atenție constantă acordată  persoanelor cu dizabilități putem contribui la integrarea acestora în societate și punerea în valoare a calităților lor. «M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea și apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăților pe care le întâmpină semenii noștri»”, a subliniat Viorica Dăncilă în comunicatul publicat pe gov.ro.

 

Mai mult, jurnaliștii au surprins-o la ieșirea de la bilanțul MAI, iar aceasta a mai făcut o declarație legată de subiect: „Am să iau legătura cu organizațiile, am să sun personal la cei care au făcut această sesizare și să le spun că nu a fost intenția mea să fac așa ceva. Chiar îmi pare rău că s-a înțeles acest lucru și empatizez total cu oamenii care au asemenea probleme. Mă voi implica să construiesc o strategie pentru astfel de persoane și alte persoane care se confruntă cu alte dizabilități”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.