11.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Aproape un an de la tragedia din Viișoara. Trecerea la nivel cu calea ferată arată la fel. Ce spun autoritățile:

În 1 iunie se împlinește un an de la tragedia din Viișoara. Cinci tineri și-au pierdut viața, iar autoritățile spuneau la vremea respectivă că vor lua măsuri. Totuși, trecerea la nivel cu calea ferată arată la fel! Autoritățile spun însă că lucrurile nu stau chiar așa cum se văd.

În 1 iunie 2017, o tragedie petrecută în Viișoara, la calea ferată, îndolia și îngândura Bistrița, județul și o țară întreagă. De Ziua Copilului, cinci copii au murit. Patru frați și un verișor și-au găsit sfârșitul, la doi pași de casă. Aceștia porniseră să-i ducă bunicii puțin tort, de ziua lor.

La vremea respectivă, autoritățile locale promiteau că vor lua măsuri, pentru ca nicio altă familie să nu mai treacă prin asemenea momente. Locatarii din zonă explicau cum trecerea respectivă este un adevărat pericol, din cauza lipsei de vizibilitate, a vitezei trenurilor etc.

Atunci se estima că montarea unei bariere costă undeva la 200.000 lei. CFR nu a dorit să monteze bariere, așa că autoritățile locale au trecut peste capul lor și au mers direct la Ministrul Transporturilor.

Am purtat o discuție azi-dimineață cu ministrul Transporturilor, domnul Răzvan Cuc, care m-a asigurat că va prinde în săptămâna aceasta în buget, va aloca fonduri pentru două treceri la nivel peste calea ferată”, a explicat la vremea respectivă, primarul Ovidiu Crețu.

A trecut aproape un an

În 1 iunie va fi un an de la tragicul eveniment. Trecerea la nivel cu calea ferată arată la fel.

Autoritățile locale spun însă că lucrurile stau altfel de cum se văd.

Vor face modificările cei de la CFR. E în lucru. Poate se vor apuca de lucrări chiar luna aceasta. Planul de schimbare prevedea două luni de proiectare și două luni de execuție. Deci ar cam trebui să se apuce de lucru. Proiectul e făcut. Banii sunt deja alocați. Poate chiar luna asta se vor începe lucrările”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.

Alte două treceri la nivel cu calea ferată vor fi modernizate

În viitorul apropiat, și alte două treceri la nivel cu calea ferată vor fi modernizate.

Una este cea de pe strada Lucian Blaga. Modernizarea acesteia este prinsă în același proiect cu cea din Viișoara. Valoarea pentru cele două investiții se ridică la peste un milion de lei.

Se va face o schimbare și la trecerea la nivel cu calea ferată de pe Ioan Slavici. Este prins în planul de reabilitare a străzii Colibiței. Se va face breteaua aia de 200 de metri ce leagă Colibiței cu Slavici. Și atunci se va moderniza și trecerea. Aceasta va fi modernizată. Cât de curând se vor apuca și de aceste lucrări”, a conchis Cristian Niculae.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.