8.9 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

VIDEO – Apucături de filme de acțiune ale unui bistrițean: a gonit cu poliția pe urme și a aruncat la pământ un polițist

Un bistrițean de 33 de ani a dat bătăi de cap ieri polițiștilor din Dej. Acesta a gonit cu poliția pe urme, iar când un agent s-a apropiat a accelerat și l-a aruncat la pământ. În cele din urmă și-a abandonat mașina și s-a făcut nevăzut, revenind ulterior singur la poliție.

Incidentul s-a petrecut ieri, în jurul prânzului, în Dej. Potrivit surselor Bistrițeanul.ro, protagonistul este un bărbat de 33 de ani din Bistrița. Acesta ar fi fost surprins de un pistol radar în localitatea Valea Luncii. Întrucât gonea cu viteză, agenții i-ar fi făcut semn să oprească, dar șoferul ar fi accelerat.

Atunci, polițiștii au anunțat un alt echipaj care se afla la câțiva kilometri distanță și au pornit în urmărirea acestuia. Șoferul n-ar fi oprit nici la semnalele celui de-al doilea echipaj și cu poliția pe urmă, ar fi gonit până la centura municipiului Gherla. S-a întors la Dej, iar acolo un echipaj a reușit să-l blocheze în trafic.

Aventura bistrițeanului nu s-a sfârșit aici. Agenții s-ar fi apropiat de mașină, au deschis portiera pentru a-l imobiliza, însă șoferul ar fi accelerat și pornit din nou la drum. Agentul care se sprijinea de portiera autoturismului a fost aruncat la pământ.

Șoferul și-a continuat drumul, iar la scurt timp și-ar fi abandonat autoturismul și s-a făcut nevăzut. S-a prezentat singur la poliție și ar fi spus că s-ar fi speriat și din acest motiv nu a oprit la semnalele agenților.

Verificările polițiștilor au scos în evidență faptul că șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere, după ce n-ar fi oprit la semnalele unui echipaj de poliție în Cluj-Napoca. Acesta contestase sancțiunea în instanță și nu a fost nevoit să predea permisul.

Șoferului i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile. Magistrații nu au considerat incidentul cu polițistul ca fiind ultraj, astfel că nu a fost luată altă măsură preventivă.

Video: dejeanul.ro Explicație video: În imaginile surprinse de camera de supraveghere poate fi observat autoturismul urmărit, care este oprit de o mașină a poliției (Dacia Logan). În momentul în care agentul deschide portiera, este aruncat la pământ, iar mașina urmărită își continuă drumul. Agenții o iau la fugă în urmărirea autoturismului. 

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?time_continue=14&v=qjKNCFVo8OY” /]

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.