22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Avem zăpadă, avem ditai pârtia cu nocturnă, păcat că n-am avut noroc

Da’ ce n-avem noi?! Idei trăznite avem, pârtie cu telescaun cu care-i sfidăm pe austrieci de la 600 și ceva de metri avem, am avut și milioane de euro să facem aroganța asta…! Avem și tunuri de zăpadă noi și vechi! Ba, la naiba, avem și zăpadă din cer de câteva zile! De toate avem, numai noroc nu…!

Altfel nu se explică de ce încă faimoasa pârtie – pe care se făcea (în promisiuni crețe) zăpada pe plus grade – NU e deschisă nici astăzi…! 7 ianuarie 2019 și încă nu s-a schiat aici în acest sezon!

Da, mă, noroc n-am avut noi, bistrițenii! Asta e, nu le putem avea pe toate!

Adică să ai și Wonderland, și bani, și pârtie de schi, și lac de acumulare și tunuri mai multe decât anul trecut e deja mult… Ce să mai și vrem?!

Ar fi exagerat să și putem schia.

Important e că am avut 21 de consilieri extrem de înțelepți (că doar nu a fost vorba de banii lor), care să susțină să băgăm milioane de euro în pârtia Cocoș… O idee bună, absolut genială, dar cu care ar fi trebuit să se încheie proiectul de agrement din Wonderland, după ce ai fi făcut acolo zone de recreere sau sportive unde să te poți recrea 12 luni din an.

Nu.. Ei au investit și banii pe care nu-i avea Bistrița într-un proiect care nu merge nici cum…! Nici cu zăpadă din tunuri, nici din cer, nici cu rugăciuni… Că fiți siguri că se roagă pesediștii încă din toamnă să dea zăpada, că altfel îi bate Dumnezeu la alegerile din iunie!

Anul trecut ne zicea primarul AICI că a fost proiectată pârtia prost. Dar nici el, nici ceilalți 21 de consilieri n-ar recunoaște nici picurați cu ceară că au avut cel mai prost proiect de 6 sau 7 sau 8 milioane de euro… Sau cât o fi fost pârtia aia, că nici naiba nu mai știe! Asta e, oameni buni, am avut bani, n-am avut noroc de unii care să decidă să ne bucurăm cu toții, măcar 9 luni pe an de investiția aia genială.

Astăzi, pârtia încă nu era deschisă. La ora la care echipa Bistrițeanul.ro a ajuns la pârtie, vreo 8 entuziaști, adulți și copii, se bucurau de zăpadă și de sănii la baza pârtiei. Duminică, pe Dealul Budac, unde sunt ZERO investiții din bani publici, erau bistrițenii cu sutele și se bucurau de zăpadă.

Vă reamintim că numai anul trecut Primăria Bistrița a plătit cu 780.000 lei trei generatoare de zăpadă, care iată, nu sunt de mai mare folos. Alți 480.000 lei au  fost plătiți pentru telescaun… La care se adaugă cheltuielile de întreținere a pârtiei, deloc neglijabile și ele.

Așadar, bani avem, tunuri, teleschi și telescaun avem, zăpadă din cer – a venit, noroc n-avem noi! Dacă aveam, acu’ mai și schiam pe Pârtia Cocoș!

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.