11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Bătaie mare pe locuințele din Centrul Istoric. Se vând chiar mai scump, deși se impun condiții

Municipalitatea a decis să vândă, în cele din urmă, locuințele din Centrul Istoric. Bătaia pare să fie mare, deoarece casele se vând mai scump decât prețul cerut inițial. Condițiile impuse de Primărie noilor proprietari nu par să-i sperie.

Casele din Centrul Istoric au fost golite de locatarii romi, care au fost mutați în Viișoara. Totuși, unele au rămas cu chiriașii în ele. Municipalitatea a hotărât astfel, într-un final, să le vândă.

„Noi nu putem investi în ele pentru că nu suntem singurii proprietari. Așa că am decis să le vindem, începând cu anul 2019”, a explicat viceprimarul Gelu Muthi.

Conform conducerii orașului, 12 case din centrul istoric sunt „gata” pentru a fi vândute, iar alte 31 sunt în procesul de intabulare. În total, municipalitatea va scoate la vânzare 43 de case.

Interesul pare să fie crescut și bătaia pe case mare. Asta chiar dacă municipalitatea impune proprietarilor condiția de menținere a aspectului istoric, atunci când reabilitează. Costurile pentru astfel de lucrări sunt cu mult mai mari decât cele pentru o reabilitare „normală”.

„Fiind mai mulți interesați, sau mai mulți care locuiesc într-o casă, fac să crească prețurile. Cele șapte case vândute până acum s-au vândut cu mult peste prețul inițial,” a mai spus Muthi.

Situația ANL-urilor, Socialelor și locuințelor modulare

Municipalitatea a anunțat că lista de dosare pentru ANL-uri e blocată. Din cele 316 dosare depuse, doar 163 de solicitanți au primit locuințe. Astfel, nu se mai depun dosare. Cei care însă vor să solicite o locuință ANL pot să-și depună o cerere.

„Și cererea e foarte bună. Pentru că la calcularea punctajului, unul dintre criterii, care contează enorm, e și vechimea cererii”, a explicat viceprimarul Gelu Muthi.

În momentul de față, 773 de locuințe ANL sunt date în folosință. Dintre acestea, 159 sunt vândute și există 41 de cereri de cumpărare.

În ce privește locuințele sociale, anul acesta au fost relocate 21 de locuințe. Există 160 de dosare prelucrate și în așteptare. Solicitanții trebuie să își înnoiască ANUAL actele de la dosar, altfel, nu vor primi locuințe atunci când vor fi disponibile.

În curând, municipalitatea va amplasa 8 noi locuințe modulare. Acestea sunt destinate celor care nu au unde locui, sau care nu se pot integra în viața „la bloc”. Locatarii acestor locuințe modulare vor fi, în mare parte, chiriași din zona Viișoara.

„Ne-au cerut un post de poliție în Viișoara. Momentan am spus că să o luăm încet. Să-i mutăm pe unii dintre ei în locuințe modulare. Și apoi vom mai vedea ce vom face”, a explicat Muthi.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.