7.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Bistrițenii pot plăti prin SMS și pentru 30 de minute de parcare! Schimbări la regimul parcărilor

Consilierii municipali s-au chinuit până au ajuns la un acord, după ce au venit în ultima ședință cu trei proiecte distincte legate de același subiect: regimul parcărilor în Bistrița. Până la urmă, a ieșit destul de bine pentru bistrițeni.

Aleșii locali nu au reușit să se înțeleagă în comisii și au prezentat în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița trei proiecte pe aceeași temă, fiecare cu mici diferențe. Toate trei propuneau modificări la regimul parcărilor. Până la urmă, au reușit să voteze astfel încât bistrițenii să aibă de câștigat. Propunerile Dianei Morar (PNL) au fost cele votate de majoritate.

De la 1 ianuarie 2018, când s-a introdus regulamentul privind parcările în municipiul Bistrița, se putea plăti pentru o jumătate de oră (1 leu), o oră (2 lei), o zi (15 lei) și abonamentele lunare sau anuale. Pentru a parca jumătate de oră, bistrițenii erau nevoiți să găsească un parcometru sau să cumpere tichete de parcare de la magazine, un lucru inconfortabil având în vedere durata scurtă de staționare. Consilierii municipali au votat introducerea și celei de-a treia modalități, adică plata prin SMS.

Pe raza municipiului existau prea puține puncte de difuzare a tichetelor de parcare situate în imediata apropiere a parcărilor taxabile, iar utilizatorii sunt nevoiți să străbată și să caute îndelung locurile de unde pot cumpara tichete de parcare, între timp, putând fi sancționați contravențional de poliția locală pentru neplata parcării, astfel cum au avut neplăcuta experiență cetățenii cu care am purtat discuții pe acest subiect.
Propunerea mea a fost votată în unanimitate de consilierii locali urmând a intra în vigoare după corelarea parametrilor tehnici care vor putea permite trimiterea SMS-ului pentru o jumătate de oră de parcare la prețul de 0,18 euro+ TVA”, declară Diana Morar.

Mai mult, consilierii au decis și revenirea la vechiul program pentru parcările de reședință, 15:30 – 8:00.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.