2.4 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cât costă un ”autograf” al jandarmilor? 10.000 de lei și două căruțe cu lemne de foc!

Vine frigul și oamenii trebuie să se încălzească. Doi bărbați „responsabili” și-au umplut căruțele de lemne pentru foc. Dar pe drum, spre casă, le-au dat la schimb pentru un „autograf” al jandarmilor. Și au mai plătit și încă 10.000 de lei.

Vine iarna, vine iarna

Vine iarna-acuș, acuș!”

Iar frigul se instalează, încet, dar sigur! Așa că e timpul ca bărbații să aibă grijă de casă și să ofere confort și căldură!

Acesta a fost și planul a doi bărbați „responsabili”. Aceștia au mers în pădure, au tăiat lemne pentru foc, le-au încărcat în căruțe și haida- hai, au pornit spre casă.

Doar că pe drum s-au întâlnit cu jandarmii. Și pentru un „autograf” al acestora, au dat la schimb lemnele din căruță și au și plătit 10.000 de lei.

„Au fost depistaţi doi bărbaţi care transportau cu atelaje hipo material lemnos fără a îndeplini şi condiţiile prevăzute de legislaţia legală în vigoare. Au fost aplicate sancţiuni în valoare de 10.000 lei, pentru transport de masă lemnoasă fără aviz de însoţire sau documentele comunitare echivalente acestora. De asemenea s-a dispus și ridicarea în vederea confiscării a materialului lemnos transportat”, explică reprezentanții IJJ BN.

Jandarmii anunță că pe toată perioada sezonului rece se vor face controale periodice pe Valea Bârgăului, unde a și fost depistată infracțiunea, și nu numai.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.