11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

CÂT lemn s-a tăiat ilegal, în Bistrița Năsăud, anul trecut:

Șeful Gărzii Forestiere Bistrița a prezentat azi un raport al activității instituției, pentru anul 2018. În județul nostru, timp de un an, s-au tăiat ilegal mii de metri cubi de lemn. AFLĂ cât s-a tăiat și câte amenzi s-au aplicat:

Daniel Pop, șeful Gărziii Forestiere Bistrița – Năsăud a explicat azi, în cadrul unei conferințe, că în 2018 s-au tăiat ilegal mii de metri cubi de material lemnos, s-au făcut sute de controale și s-au aplicat zeci de amenzi.

„În 2018 s-au efectuat 550 acțiuni de control, în urma cărora s-au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale pe linie forestieră de 246.000 lei. Volumul total tăiat ilegal în 2018, la nivelul județului Bistrița-Năsăud a fost de 13.486 m3 , în valoare totală de 5.454.871 de lei. De menționat este faptul că din acest volum, 9.471 mc. s-au indentificat în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice care nu aveau încheiate contracte de pază sau de administrare cu vreun ocol silvic. Restul, a fost tăiat din suprafețele administrate”, a explicat Daniel Pop.

Pe parcursul întregului an 2018, la Garda Financiară au ajuns doar 30 de sesizari, care, spun aceștia, au fost soluționate în temeiul legii.

Totodată, aceștia au confiscat 232 mc și 246.102 lei, contravaloarea unui volum de 591 mc.

S-au efectuat un număr de 26 controale de fond și parțiale în suprafețe din fondul forestier național și în vegetația din afara fondului forestier, fiind identificat un volum de material lemnos tăiat ilegal de 1.424,37 mc. cu o valoare a prejudiciului de 543.702,02 lei. Au fost înaintate spre organele de cercetare penală, în vederea continuării cercetărilor, 25 de sesizări penale privind săvărșirea unor infracțiuni la regimul silvic”, mai anunță cei de la Garda forestieră.

Cât vor să planteze

Pentru prima parte a anului 2019, Garda Forestieră și-a propus să planteze 1,3 milioane de puieți, împădurire integrală, pe o suprafață de 250,41 ha.

„Se vor executa completări în plantațiile înființate în fondul forestier în anii anteriori, pe o suprafață de 74,46 ha (5,12 ha proprietate publică a statului și 69,34 ha proprietate publică a unităților administrativ teritoriale) unde se vor planta peste 75 mii puieți”, a mai explicat Daniel Pop.

Cel mai des, pentru împădurirea zonelor cu teren degradat, se folosește salcâmul.

„Salcâmul este o specie pe care trebuie să o promovăm. E adevărat că în ultimii ani a fost ignorată de specialiști, însă experiența și practica ne arată că e o specie foarte bine adaptată la condițiile climatice de la noi. Și mai ales în ultimii ani, cu secete excesive. E o specie extrem de bine adaptată la soluri degradate, cu sol superficial, cu aport redus de substanțe nutritive. Deci, e una dintre cele mai lustice specii, cu o capacitate de adaptare largă la diverse condiții staționare și climatice. Eu încurajez folosirea acestei specii din diverse motive. Nu doar din ce spuneam , dar și din punct de vedere economic. Degeaba încercăm cu specii care se consideră mai valoroase, să zic stejar, și nu reușim să le adaptăm condițiilor staționare. Am încercat de-a lungul anilor și cu alte specii, dar nu am reușit. Se uscau după un an, doi, nu se adaptau”, a explicat șeful Gărzii Forestiere.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.