4.9 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

Ce vrea să facă Ionuț Simionca referitor la microbuzele școlare. A conceput o propunere legislativă în acest sens

Deputatul PMP, ionuț Simionca, a anunțat azi că a ”conceput” un nou proiect de lege ce urmează să fie prezentat colegilor, pentru aprobare și susținere. Proiectul prevede siguranța elevilor în trafic, prin prevenirea accidentelor ce se pot întâmpla la urcarea/coborârea din microbuzele școlare.

Este un proiect foarte important, care vine proactiv. Ne face să ne gândim la copiii noștri, la elevii noștri, înainte de a se întâmpla niște catastrofe” a anunțat Ionuț Simionca.

Deputatul PMP a explicat că această propunere legislativă va conduce la adoptareaa unei conduite preventive în timpul deplasării pe drumurile publice. Aceasta se adresează atât conducătorilor de autobuze și microbuze școlare cât și a celorlalți conducători. Ideea i-a venit în urma experienței sale din America, unde a văzut o atenție sporită îndreptată spre copii, elevi. Acolo, autovehiculele școlare au inscripții luminoase cu mesajul STOP și Transport Școlar.

Astfel, această propunere nu e altceva decât pentru montarea unui semnal STOP luminos pe autobuzele școlare care să semnalizeze faptul că autovehiculul e oprit pentru a lua sau lăsa elevi” a explicat Simionca.

Astfel, când semnalul STOP de pe autobuzele școlare e luminat, ceilalți participanți la trafic vor fi obligați să se oprească, pentru a preveni posibilele accidente. Aceasta se adresează atât autovehiculelor de pe același sens de mers, cât și din sens opus.

Cei care vin din sens opus sunt obligați să oprească doar dacă stația nu este cu refugiu. Dacă are refugiu, atunci conducătorii auto care vin din sens opus, trebuie doar să încetinească” a explicat deputatul PMP.

În județul nostru există 77 de mijloace de transport pentru elevi ce ar trebui să fie dotate cu aceste semnale luminoase.

Dacă în 2013 erau peste 6.000 de accidente rutiere soldate cu desece sau răniri, în 2016, au fost peste 8.000. Astfel, vedem că e o rată crescută a accidentelor și noi de aceea vrem să venim cu o soluție preventivă” a conchis Ionuț Simionca.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.