14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

Cea mai scumpă țigară – Amendă record pentru patronul unei cafenele care i-a lăsat pe clienți să fumeze pe terasă

Patronul unei cafenele din Bistrița a primit o amendă record pentru că le-a permis clienților să fumeze pe o terasă acoperită. Se pare că acesta se află la a doua abatere, iar Poliția Locală nu l-a iertat nici de această dată.

Cât costă cea mai scumpă țigară? Ce spuneți de 10.000 de lei? Este amenda primită de patronul unei cafenele din Bistrița, care i-a lăsat pe clienți să fumeze pe o terasă acoperită, amenajată în fața localului său.

Sancțiunea a fost aplicată de Poliția Locală, iar administratorul cafenelei în cauză nu se află la prima abatere. Acesta a mai primit o amendă în trecut pentru fapte similare, însă sancțiunea nu a fost atât de consistentă.

„Întrucât a permis consumatorilor fumatul în incinta terasei amenajate pe domeniul public, compusă din pereți din material plastic, numitul N.N., în calitate de administrator la o societate comercială, având punctul de lucru pe strada Crinilor, a fost din nou sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei”, se arată în raportul Poliției Locale.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.