9.6 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cinci polițiști locali riscă să își piardă locul de muncă! Locul lor ar putea fi luat de privați:

În urmă cu o lună în Consiliul Local Bistrița a fost adoptată modificarea organigramei Poliției Locale Bistrița. Această modificare a dus la desființarea Compartimentului de pază a Primăriei, motiv pentru care cei 5 angajați au formulat o plângere prin care arată că riscă să își piardă locul de muncă dacă nu promovează examenul. Sarcinile lor ar putea fi transferate unei firme private:

Angajații din Compartimentul de pază a Primăriei au formulat o plângere împotriva hotărârii care le desființează locul de muncă, pe care au prezentat-o în cadrul unei ședințe de Consiliu Local.

În viziunea viceprimarului Cristian Niculae, inițiatorul proiectului care prevede restructurarea Poliției Locale, bistrițenii au nevoie de mai mulți polițiști în stradă, iar activitatea acestora să fie eficientizată și adaptată mai bine la nevoile orașului.

„Când am preluat coordonarea acestei instituții am constatat că jumătate din polițiștii locali sunt în birouri sau fac pază pe la primărie. Eu am propus o restructurare a organigramei Poliției Locale pentru a avea cât mai mulți polițiști locali în stradă, polițiști locali – nu paznici.”, susține viceprimarul Niculae.

Pentru rezolvarea acestor neajunsuri, dar și pentru sporirea eficienței pe linia menținerii ordinii publice s-a considerat oportună modificarea organigramei, respectiv reducerea posturilor Compartimentului de Pază de la 5 posturi la 2 posturi, paznici care vor asigura paza imobilului din Piața Centrală nr. 2 și vor supraveghea activitatea cu publicul de la ghișeul Serviciul Evidența Persoanelor Bistrița. Celelalte 3 posturi din compartiment se vor transforma în funcții publice de polițist local, clasa a III-a, grad asistent, în cadrul Biroului siguranță publică.

„Am găsit soluții ca pe 15 polițiști locali să îi vedem în stradă. Nu astăzi, nu mâine, în două-trei luni pentru că trebuie să organizăm examen de ocupare a posturilor și după aceea să îi facem polițiști în stradă pe toți.”, informează Cristian Niculae.

În speranța de a-i înduioșa pe cei care le-au decis soarta, cei 5 angajați care se află în situația de a fi restructurați arată în plângerea înaintată Consiliului Local că au fost angajați pe perioadă nederminată, că și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și că nu au fost vreodată sancționați disciplinar.

Se pare să desființarea celor 3 posturi și scoaterea la concurs a celor 2 rămase în noua organigramă, îi pune pe toți într-o situație extrem de neplăcută, cu atât mai mult cu cât doi dintre aceștia mai au un an până la pensionare.

Totuși, fiindcă e nevoie de pază la Primăria Bistrița, viceprimarul Cristian Niculae pare să aibă o soluție surprinzătoare: Îmi tot spuneți unde e Poliția Locală, unde e Poliția Locală? Poliția Locală păzește primăria! Putem să o facem cu o firmă de pază. Firmele private păzesc mult mai ieftin decât dacă am avea polițiști locali pentru că există și acea normă de hrană. Și cu costuri mai mici putem păzi. Nu am făcut asta pentru a economisi bani, ci pentru a avea mai mulți polițiști locali.”

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.