Cine sunt frații care l-au omorât cu sânge rece pe bătrânul de 71 de ani de pe Împăratul Traian

Cine sunt frații care l-au omorât cu sânge rece pe bătrânul de 71 de ani de pe Împăratul Traian

Bătrânului de 71 de ani, omorât cu sânge rece în acest weekend, i-a fost curmată viața de către doi frați din Lechința. Unul dintre ei are antecedente penale, ieșind din închisoare în urmă cu doar câteva luni.

Un bătrân de 71 de ani care locuia singur pe strada Împătratul Traian a fost omorât weekendul trecut. Cadavrul său a fost descoperit de rude, la două zile distanță. Mai multe despre cum s-a petrecut crima puteți citi AICI.

În spatele acestei crime se află doi tineri de 19 și respectiv 21 de ani. Cei doi sunt frați și locuiesc în comuna Lechința. Cei doi criminali au fost duși ieri la reconstituire și se pare că și-au recunoscut fapta.

Aceștia provin dintr-o familie dezorganizată, mai mulți dintre frații lor având și ei la rândul lor probleme cu legea. Surorile celor doi ar practica prostituția.

Cel mai mare dintre frați, cel de 21 de ani, este certat cu legea încă de când era minor, având mai multe dosare penale pentru furturi. Se specializase pe când era minor în furturi și mai apoi a trecut la jafuri.

Tânărul ieșise din închisoare în luna septembrie a anului trecut, după ce executase, în Penitenciarul Bacău, aproape doi ani de zile pentru două fapte – tâlhărie calificată și tentativă de tâlhărie. Acesta a fost eliberat condiționat, cu mai bine de jumătate de an înainte de a-și ispăși pedeapsa.

Surse judiciare au precizat că tânărul cu antecedente penale a și venit cu ideea de a-l lovi și în cele din urmă a-l omorî pe bătrân pentru jaf.

Mai puteți citi pe această temă:

VIDEO – Crimă pe Împăratul Traian! Victima – un bărbat de 71 de ani

„Călăul” bătrânului de pe Împăratul Traian l-ar fi omorât în bătaie. Locuința victimei, răvășită de criminal

O crimă oribilă. O moarte cumplită…!

 

VIDEO: Incendiu de pădure în Coșbuc! Sătenii, chemați să ajute! acum 8 ore- Primarul comunei Coșbuc a cerut sătenilor să meargă de urgență în pădure! Un foc a izbucnit în zona ”runcuri, lângă releu”. Pompierii se deplasează și ei pentru a stinge flăcările.
FOTO – Accident spectaculos la intrare din Jelna. Șoferul care a provocat accidentul a fugit acum 10 ore- În urmă cu puțin timp a avut loc un accident la intrare în localitatea Jelna. Două autoturisme s-au ciocnit, iar unul dintre ele a ajuns cu roțile în sus, în șanțul de pe marginea drumului. Șoferul care a provocat accidentul a fugit.
Ionuț Simionca (PMP) ar candida și nu prea la funcția de primar al Bistriței. Ce-l împiedică: acum 12 ore- Ionuț Simionca se laudă că bistrițenii pun mare preț pe hărnicie, seriozitate și onestitate atunci când vine vorba de administrație și politică. Ce spune despre candidatura la postul de primar:
Moment istoric și dureros, la Bistrița: Cupa României la Handbal Feminin, fără echipa noastră acum 13 ore- Vestea că finala Cupei României la Handbal Feminin se va disputa la Bistrița a bucurat iubitorii acestui sport. Gloria Bistrița a pierdut însă în fața echipei din Zalău și astfel nu s-a calificat. Azi, reprezentanții celor patru echipe au sosit la Bistrița, fiecare dintre ei cu dorința de a pleca acasă, cu cupa în mână.
FOTO/VIDEO – Un incendiu a cuprins o casă din cartierul RAAL acum 14 ore- În urmă cu puțin timp, un incendiu a cuprins o casă din cartierul RAAL. Fumul gros poate fi observat de la kilometri buni distanță. Pompierii militari intervin pentru lichidarea flăcărilor.
Iurișniți: Violența în școli, în creștere. NU profesorii ar trebui să se ocupe de ”serviciul pe școală” acum 14 ore- Pornind de la cazul profesoarei din Ploiești, care a fost înjunghiată, Cristina Iurișniți vrea să depună o  modificare legislativă. Profesorii ar trebui să se ocupe DOAR de activități educaționale. Iar ”de serviciu pe școală” să se ocupe alții, căci violența în școli e în creștere.
Cum vrea Ionuț Simionca (PMP) să le deschidă primarilor ușa spre dezvoltarea infrastructurii cu pârtii de schi la tot pasul acum 15 ore- În viitorul apropiat s-ar putea să nu existe localitate fără pârtie de schi! Deputatul PMP Ionuț Simionca visează în continuare la domenii schiabile în tot județul. VEZI cum vor atrage primăriile bani europeni pentru turism cu ajutorul pârtiilor:
Cum a ajuns o ușă motiv de întârziere pentru un tren care leagă două județe: acum 15 ore- Știri cu trenuri care sar de pe șine, în ultima vreme, au tot fost. CFR pare să fie de vină și pentru întârzierile de pe șine. Nu în toate cazurile, însă. VEZI motivul hilar pentru care a întârziat un tren care leagă două județe:
VIDEO: De 23 de ani, primar la țară! Flaviu Lupșan: „Nu ne-a scăpat nimic!” acum 16 ore- Flaviu Lupșan, de 23 de ani primar în Lunca Ilvei: „Intrasem într-un birou fără broască, fără masă, cu o simplă canapea și o jumătate de teracotă… O stare deplorabilă, cu școli dărăpănate în care copiii își duceau cu trăistuța lemene la școală pentru ziua respectivă… Dispensarul era pe jumătate ars…”
Studenții ar putea influența alegerea decanului facultății acum 16 ore- În dorința de a depolitiza sistemul educațional, s-a impus ca directorii școlilor să nu dețină funcții de conducere în vreun partid. Se dorește impunerea aceleași condiții și la rectori și prorectori. Mai mult, chiar studenții ar putea vota pentru decanul facultății unde studiază.
A făcut scandal, s-a rănit, iar apoi a cerut celor de la DGASPC să-i ia bebelușul acum 17 ore- S-a întâmplat zilele trecute, în Bistrița. Polițiștii au fost chemați la o casă, unde bărbatul le-a explicat cum concubina lui a făcut scandal și s-a rănit. Când aceasta s-a întors acasă, a cerut ca bebelușul să-i fie luat de Protecția Copilului.
VIDEO ȘOCANT! Cum a scăpat cu viață o copilă de 15 ani după ce a fost spulberată de un microbuz, pe trecerea de pietoni acum 18 ore- O copilă de 15 ani a fost spulberată în această dimineață de un microbuz cu remorcă, în timp ce mergea la școală. Totul s-a petrecut pe o trecere de pietoni din Prundu Bârgăului. În ciuda impactului puternic, adolescenta a scăpat cu viață, nefiind în stare gravă.
Rostul de dimineață. Un film grotesc: Bărbați în toată firea, luându-se la bătaie… În Năsăud acum 19 ore- S-a întâmplat ieri, în Năsăud: o femeie cu batic îi încurajează din răsputeri pe bătăuși. Doi bărbați în toată firea, încleștați într-o bătaie izbucnită în fața unui magazin din Năsăud. „Dă-i, mă! Dă-i, măăă!”, țipă doamna însoțită de un câine mic dar nervos, care latră, isterizat.
Bistrița va avea una dintre cele mai moderne secții de Anestezie-Terapie Intensivă din țară. Când va fi funcțională: acum 20 de ore- Spitalul Județean de Urgență Bistrița va avea una dintre cele mai moderne secții de Anestezie-Terapie Intensivă din țară. Ministerul Sănătății a alocat aproape două milioane de euro pentru lucrările de extindere, modernizare și dotare ale acestei secții.
Eugen Teodorovici: Taxa auto va fi restituită până la finele lunii mai. Cei din ANAF riscă să fie dați afară din funcții, dacă nu acum O zi- Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a atins azi, la o conferință de presă, și subiectul legat de taxa auto. Acesta a spus că până la finele lunii mai, românii își vor primi banii.