0.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Circul pe „tonul otrăvitor” continuă. Primăria Bistrița și deputatul Daniel Suciu sar la beregata liberalului Ioan Turc

Atât Primăria Bistrița, printr-un comunicat de presă, cât și deputatul Daniel Suciu, într-o conferință de presă, au venit cu poziții vis-a-vis de declarațiile liberalului Ioan Turc, care sugera faptul că tonul din conservele oferite de municipalitate ar fi otrăvitor. Ce spun cei doi social-democrați:

Într-o conferință de presă, liderul liberalilor Ioan Turc a sugerat faptul că tonul din conservele oferite de municipalitate ar fi otrăvitor. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

Declarațiile liberalului nu au rămas fără ecou. Astăzi, atât Primăria Bistrița, cât și deputatul Daniel Suciu au venit cu poziții în acest sens, taxându-l destul de dur pe liderul PNL Bistrița-Năsăud.

„Domnul Nelu Turc este șeful Registrului Comerțului și la ora 11:00 trebuia să fie la serviciu. Am văzut o declarație vis-a-vis de conservele de ton. Mi se pare o declarație și un șir de declarații nebunești și total iresponsabile. Rețin ce a spus la finalul conferinței de presă: certa Parlamentul European că a răspuns evaziv la cum otrăvește tonul în Comunitatea Europeană. Nu poți ca și președinte al unui partid să ieși și să spui că o instituție a statului, Primaria Bistrița, își otrăvește cetățenii. Îndeamnă populația din Bistrița să nu mai mănânce ton, pentru că sunt otrăviți. Se potrivește atât de bine la pește? Eu îl îndemn pe domnul președinte al PNL să își dea seama că unele declarații pot provoca extrem de multe îngrijorări, frustrări și panică. Conservele respective se găsesc în orice magazin și inclusiv la marile lanțuri de supermarketuri. A făcut o mare gherlă și îl îndemn să revină cu un mesaj prin care să își ceară scuze sau să încerce să îi liniștească pe cetățeni. Ar fi un exemplu de foarte mare responsabilitate. Ce a fost în capul domniei sale?”, a declarat deputatul Daniel Suciu, în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Aceeași poziție a avut-o și primarul Ovidiu Crețu, care într-un punct de vedere remis presei a precizat că declarațiile liderului PNL sunt iresponsabile.

„Printre ajutoarele alimentare distribuite în prezent de municipalitate se află și conserva de ton bucăți, care provine din pești pescuiți în Oceanul Pacific, zona FAQ 71, produs prezent în majoritatea magazinelor alimentare din Bistrița și comercializat legal în România și Uniunea Europeană. Trebuie precizat faptul că zona de pescuit afectată de cutremurul din anul 2011 este FAQ 61 precum și acela că, potrivit specialiștilor, durata medie de viață a acestui pește este de 5 ani. Este evident așadar că nu există nici un risc pentru cei care consumă acest produs. O minimă documentare ar fi clarificat aceste lucruri și nu ar mai fi fost lansate teorii aberante. Declarațiile publice făcute de unii politicieni pe marginea acestui subiect denotă nu doar o lipsă de respect pentru un adevăr evident, ci fac și dovada unei atitudini iresponsabile. Cu siguranță domnilor în cauză le sunt cunoscute argumentele de mai sus, dar în fuga după notorietate au preferat să promoveze și să susțină o minciună”, a explicat, în comunicatul de presă, primarul Ovidiu Crețu.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.