3.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Clienți fericiți, chiar cu prețul unei amenzi!

Meseria de barman pare să-i prindă pe unii atât de tare, încât sunt gata să facă și sacrificii. Sunt chiar dispuși să scoată bani frumoși din buzunar, pentru a-și plăti amenzile. Important e clienții să fie fericiți.

Toți angajatorii și-ar dori angajați dedicați! Cel mai bine pare să le meargă patronilor de localuri. Aceștia au barmani atât de dedicați meseriei, încât sunt gata chiar și de sacrificii.

Mai exact, unii, pentru a-i face pe clienți fericiți, sunt dispuși să încalce reguli. Și apoi chiar să scoată bani din buzunar pentru a-și plăti amenzile.

Este și cazul unui barman ce lucrează la un local de pe strada Garoafei.

Cu amendă în valoare de 500 lei, a fost sancţionat contravenţional numitul K.  C.-W. (domiciliat în localitatea Livezile), în calitate de barman-ospătar la o societate comercială, având punctul de lucru str. Garoafei, pentru servirea consumatorilor cu băuturi alcoolice după ora de închidere stabilită prin autorizaţia de funcţionare”, anunță polițiștii locali.

Acesta nu e primul caz. S-ar părea că barmanii chiar se dedică locului de muncă și pun clienții pe primul loc.

Juma’ de mie amendă, că și-a făcut clienții fericiți!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.