7.2 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Containerele pentru nevoiași devin realitate. Primăria cumpără 8 astfel de locuințe de necesitate

Primăria Bistrița desfășoară o licitație publică pentru achiziționarea a 8 locuințe de necesitate de tip container. Acestea vor fi amplasate, cel mai probabil toamna aceasta, tot în Viișoara și sunt destinate persoanelor fără niciun venit, care nu se adaptează la locuințele sociale.

Ideea de locuințe de necesitate de tip container este vehiculată de ani buni. Asta după ce municipalitatea a ajuns la concluzia că nevoiașii pe care i-a mutat în blocurile sociale din Viișoara și Subcetate nu se pot adapta nici acolo.

Toamna aceasta, ideea se va materializa. Primăria Bistrița desfășoară o licitație publică prin care vrea să achiziționeze 8 astfel de locuințe de necesitate. Pentru acestea, municipalitatea a alocat 150.250 de lei. O astfel de locuință va costa în jur de 18.700 de lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, fiecare locuință va avea o dimensiune de 2,4 metri pe 6 metri și va fi compusă dintr-o baie, o bucătărie și două încăperi. Toate locuințele vor avea utilități.

„Primii care vor ajunge acolo sunt cei care, potrivit reglementărilor, se încadrează în categoria persoanelor aflate în necesitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Cel mai probabil beneficiarii acestor locuințe nu vor plăti chirie, însă vor fi nevoiți să-și achite utilitățile. Se pare că acestea vor fi amplasate în această toamnă tot în Viișoara, în apropierea blocurilor sociale.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.