6.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Cum a atras vânzarea unui castel atenția DNA. În centru a fost mai marele județului

Întrebat ce se întâmplă cu castelul Teleki de la Comlod, care se află într-o stare avansată de degradare, președintele de Consiliu Județean a mărturisit faptul că acesta i-a adus inclusiv o plângere la DNA. Pentru ce l-ar fi luat în vizor procurorii anticorupție?

În cadrul conferinței de presă de astăzi, în cadrul căreia s-a semnat contractul pentru lucrările de reabilitare și consolidare ale castelului Teleki de la Posmuș s-a discutat și despre monumentul din localitatea Comlod, aflat și el în stare avansată de degradare.

Președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan a precizat faptul că se caută soluții pentru salvarea acestuia, mai ales că prețul de evaluare a fost prea mare pentru cei care își doreau să cumpere castelul.

Acesta a mai dezvăluit faptul că acest castel i-a adus și o plângere la DNA: „A fost și o plângere la DNA pentru că aș vrea să vând patrimoniul țării”, a explicat președintele de Cosiliu Județean Radu Moldovan.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.