Cum vrea Lazany să „aerisească” sala de așteptare de la UPU! O categorie de pacienți va fi trimisă în altă parte

Cum vrea Lazany să „aerisească” sala de așteptare de la UPU! O categorie de pacienți va fi trimisă în altă parte

Anul trecut, peste 44.000 de persoane au trecut pragul UPU Bistrița. Pentru a mai „aerisi” sala de așteptare, managerul Spitalului Județean Bistrița Năsăud vrea să trimită o anumită categorie de pacienți în altă parte. Ideea a venit de la un scandal monstruos pornit din Cluj.

În luna iunie, un scandal a izbucnit la un spital din Cluj. Un medic a solicitat ca persoanele aduse la UPU pentru prelevare mostre biologice să fie lăsați la urmă și cadrele medicale să se ocupe de urgențe. Faptele au avut loc acum trei ani de zile.

„Mâine, joi, la ora 12:00, prin intermediul Prefecturii am convocat o ședință, la care va participa domnul prefect, doamna doctor Andrițoiu care este directorul DSP BN, reprezentanți de la centrele de permanență, managerii spitalelor din Beclean și Năsăud, plus reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Pornind de la celebrul caz Adela Golea, am solicitat să degrevăm UPU de partea asta de prelevare a alcoolemiilor, să se ducă către centrele de permanență, către spitalele din zonă. Măcar atât să nu încărcăm Unitatea de Primiri Urgențe”, a explicat managerul Spitalului Județean Bistrița Năsăud.

Acesta susține că nicăieri în legislație nu e precizat faptul că obligația de a preleva probe biologice în cazul șoferilor prinși băuți la volan revine celor de la UPU.

„În legislație zice ORICE unitate medicală acreditată. Aici avem centre de permanență și implicit alte spitale. Deci mâine la ora 12:00 vom avea această ședință. Poate s-ar putea impune chiar și o modificare legislativă, pornind de la treaba asta”, a concluzionat Gabriel Lazany.

Mama și fiica reținute pentru trafic de minori și proxenetism au ajuns după gratii! noiembrie 15, 2019 - Gabriela și Maria, două bistrițence, mamă și fiică, sunt acuzate de trafic de minori, proxenetism și trafic de persoane. Acestea au fost reținute, iar ieri, instanța a decis să le trimită după gratii pentru 30 de zile.
Mobilizare pentru cele patru familii rămase fără un acoperiș deasupra capului, în prag de sărbători. Ajutăm? noiembrie 15, 2019 - 15 persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului, în urma unuia dintre cele mai devastatoare incendii izbucnite în ultimii ani. Comunitatea locală din Șanț a început să se mobilizeze pentru a ajuta cele 4 familii greu încercate, tocmai în prag de sărbători.
TULBURĂTOR: Povestea emoționantă a unui stâlp de pe Via Transilvanica, dedicat unei voluntare care a plecat la cer noiembrie 14, 2019 - Fiecare dintre stâlpii care îi călăuzesc pe drumeții care iau la pas Via Transilvanica are povestea sa. Una insă este tulburătoare, fiind dedicat de un neamț soției sale care s-a stins după o luptă cu o boală cruntă.
INEDIT: Ies la lumină fascinante poveşti despre aviatori şi avioane de acum 75 de ani noiembrie 14, 2019 - Bistriţenii pasionaţi de istorie vor putea descoperi detalii captivante despre destinele unor aviatori, dar şi poveşti fascinante despre locurile în care s-au prăbuşit avioane pe aceste meleaguri, acum 75 de ani.
Prins drogat, la volan, pe străzile din Bistrița! noiembrie 14, 2019 - Polițiștii au oprit aseară în trafic un autoturism. Șoferul s-a dovedit a fi drogat. Mai mult, pasagerul din dreapta avea și un pliculeț cu substanțe vegetale. 
Mâine începe Bistriţa Folk: Întâlnire de suflet la Biblioteca „George Coșbuc”, concerte la „Dacia” noiembrie 14, 2019 - Ediția 2019 a Festivalului Național Bistrița Folk va debuta mâine, la prânz, la Biblioteca Judeţeană „George Coșbuc” din Bistriţa, cu o întâlnire de suflet. Vineri și sâmbătă, începând cu ora 18.00, la Centrul Cultural Dacia se vor derula concertele folk şi concursul dedicat tinerilor iubitori ai acestui gen muzical. 
OFICIAL! Alocațiile copiilor vor crește din 2020. Legea a fost promulgată noiembrie 14, 2019 - Vești bune pentru părinți și copii! Acum totul e oficial! Valoarea alocației de stat va crește în fiecare an, din anul 2020! Legea a fost promulgată de președintele României.
Big Brother și-n Sîngeorz! Câte camere vor urmări orice mișcare din orașul stațiune: noiembrie 14, 2019 - În tot mai multe localități se instalează camere de supraveghere. O astfel de decizie a luat și primarul orașului stațiune. Zeci de camere vor fi montate în perioada următoare.
TRAFIC DE MINORI: Mamă și fiică reținute! noiembrie 14, 2019 - Ieri au avut loc trei percheziții domicilare pe raza județului nostru. S-ar părea că patru bistrițeni ar fi racolat, transportat și obligat minore să se prostitueze. Două fe,mei au fost reținute.
Hyundai dezvăluie primele detalii despre revoluţionarul concept SUV plug-in hybrid noiembrie 14, 2019 - Hyundai dezvăluie imagini şi un material video despre conceptul inovator de clasa SUV cu sistem de propulsie plug-in hybrid. Acesta va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.
FOTO „Pepinieră” de handbaliste de performanță. Cum au fost convinse aproape 300 de fete să facă sport noiembrie 14, 2019 - După ce decenii sportul simbol al județului a fost fotbalul, autoritățile județene au schimbat macazul în ultimii ani și s-au concentrat asupra handbalului. Județul nu a ajuns doar să aibă o echipă în cele mai bune 5 din țară, ci își face propria pepinieră de handbaliste de performanță.
Bunicul agresor pus sub control judiciar. DE la ce a pornit totul: noiembrie 14, 2019 - Un incident mai puțin obișnuit a avut loc ieri la Căminul de bătrâni din municipiu. Un bunic a fost înjunghiat de un altul, cu doi ani mai tânăr. Victima a ajuns la Cluj. DE la ce a pornit totul:
GRAV şi ILEGAL, în Ilişua! Autorităţile îşi bat joc de un monument de importanţă naţională noiembrie 14, 2019 - Autorităţile din Uriu, care ar trebui să vegheze ca legea să fie respectată şi în Ilişua, îşi bat joc de unul dintre monumentele de importanţă naţională.
ÎNGRIJORĂTOR: Bistrițenii continuă să-și radieze firmele! noiembrie 14, 2019 - Numărul firmelor bistrițene radiate în primele 9 luni e mai bine de dublu față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, Bistrița Năsăud se clasează pe locul III la nivel național în ce privește creșterea semnificativă a radierilor. Numai în luna septembrie, zeci de bistrițeni au pus lacătul pe firme.
Aquabis: Două străzi din Bistriţa, fără apă potabilă astăzi noiembrie 14, 2019 - Două străzi din Bistriţa rămân astăzi fără apă. Cei de la Aquabis au de montat  un reductor de presiune pe conducta de distribuție a apei potabile.