13 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Cupa Casa EMA la înot: Zeci de medalii pentru sportivii din Bistriţa!

Sâmbăta aceasta a avut loc cea de-a 9-a ediție a unui eveniment devenit deja tradiţie: Cupa Casa EMA la înot, cea mai importantă competiție de natație din județul Bistrița-Năsăud!

S-au întrecut pentru obținerea celui mai bun loc al concursului 8 cluburi din țară: AS Bucovina Suceava, CS Swim Cluj-Napoca, ACS Swimmania-Cluj-Napoca, CSS Tg. Mureș, CS H2O Tg. Mureș,  ACS Delfinii Turda, ACS Tibi din Bistrița și, desigur, echipa gazdă CS Casa EMA.

Astfel, sâmbătă 12 octombrie, s-a dat bătălia pentru medalii și cupe, iar premiul cel mare a fost adjudecat în final de Clubul CS Swim Cluj-Napoca care a obținut un total de 179 puncte. Pe locul doi s-a clasat Clubul gazdă, CS Casa EMA, cu 151 puncte, iar podiumul a fost completat de Clubul ACS Tibi din Bistrița cu 124 puncte care le-au adus un frumos loc trei.

Clubul gazdă, antrenat de Alex Gabor, și-a arătat măiestria, iar nenumăratele antrenamente s-au materializat într-un binemeritat loc 2! Dintr-un lot de 42 de sportivi cu care s-a prezentat în concurs, s-au câștigat 68 de medalii la probele individuale și 3 medalii la probele de ștafetă!

Ca să concluzionăm, a fost o competiție extrem de reușită, în care cluburile prezente au putut să testeze şi să pregătească sportivii pentru campionatele naţionale ce vor urma la finalul acestul an. Deși nivelul de competivitate a fost extrem de ridicat, toți participanții au fost foarte mulțumiți de organizarea și gestionarea concursului. Datorită sistemului de cronometrare, datele culese extrem de rapid ne-au permis afișarea rezultatelor într-un timp cât mai scurt, spre deliciul câștigătorilor!

Cupa Casa EMA a devenit o tradiție pentru iubitorii înotului, iar prin participarea unor cluburi de prestigiu din țară am reușit să ridicăm constant nivelul competiției, să aducem județul nostru pe harta performanței în natație.

Mulțumim tuturor participanților și susținătorilor pentru reușita Cupei Casa EMA din acest an, iar anul viitor promitem o ediție memorabilă!

Sponsori principali: Puiul de Crăiești
Sponsori gold: Romfulda, Open Consult
Sponsori silver: Terraqua, ICPE, GSB Electric
Parteneri de imagine: EMA Grafix
Parteneri media: Sportul Bistrițean, Observator BN, Bistrițeanul, Zile și Nopți
Parteneri: UBB Cluj-Napoca extensia Bistrița, 4D Art

Rezultatele obținute de toți sportivii participanți le găsiți pe site-ul Casa EMA. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.