8.1 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

De acum e și mai simplu să faci un bine…! E suficient un sms la 8847

Dacă până acum te-ai ascuns în spatele unor birocrații și complicații, de-acum înainte chiar nu mai ai nicio scuză: de-acum este și mai simplu să faci un bine și să sprijini, cu un simplu sms la 8847, destinul și viitorul unor copii care au nevoie de noi.

Ne facem treaba mai bine decât statul român care vă ia impozitul oricum. Misiunea noastră este să ștergem diferențele dintre tipic și atipic…”, afirmă specialiștii de la Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” care ne oferă o nouă modalitate de a susține viitorul copiilor diagnosticați cu autism: este suficient să trimiți cuvântul TERAPIE prin sms la 8847 și să donezi astfel 4 euro pentru integrarea unui copil diagnosticat cu autism.

Centrul „Micul Prinț” din Bistrița este printre puținele centre din țară specializate în integrarea copiilor cu autism în învățământul de masă. Peste 100 de familii beneficiază de programele centrului „Micul Prinț”. Aici au fost formate peste 250 de cadre didactice specializate în integrarea copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autismului. Pentru ca terapia să dea rezultate, un copil are nevoie de 20-40 de ore de terapie pe săptămână. Costul terapiei pentru un copil poate ajunge la câteva mii de lei pe lună, în funcție de nevoile copilului, iar un sms la numărul 8847 ar putea îmbunătăți simțitor șansa lor la terapia atât de necesară…

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/xqx6uLVfbt0″ /]

De curând, Centrul de resurse și Referință în Autism Micul Prinț se bucură de susținerea JYSK care se va ocupa de dotarea completă cu mobilier și prin finanțări ale proiectelor centrului.

Mai multe detalii despre Centrul pentru Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” și despre Revista 2 Elefanți sunt disponibile pe crra.ro și 2elefanti.ro, dar și pe paginile noastre de Facebook: aici și aici.

Iată, mai jos, alte câteva metode de a sprijini „Micul Prinț”:

Direcționează 2% din impozitul pe venit

Puteți sprijini activitatea Centrului de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț“ Bistrița prin descărcarea și completarea formularului 200 (pentru persoane juridice) sau 230 (pentru persoane fizice). Astfel direcționați 2% din impozit către centru.

Conturi deschise la MARFIN BANK:
cont lei: RO61 EGNA 1010 0000 0062 0572
cont euro: RO23 EGNA 1010 0000 0074 1148

20% din impozitul pe profit

Orice agent economic care are profit poate alege ca o parte din impozitul pe profit datorat statului să fie direcţionat către un ONG acreditat și licențiat în livrarea de servicii sociale.

Încheiaţi un contract de sponsorizare cu o asociație şi vă deduceţi 20% din impozitul pe profit datorat statului, în limita a 3% din cifra de afaceri a companiei. (art. 25 alin. 4, lit. i din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal) Practic, acest lucru înseamnă că platiţi impozitul diminuat cu contravaloarea sponsorizărilor din anul respectiv.

Care este baza legală?

Sponsorizarea reprezintă actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare în vederea susţinerii unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de către una dintre părţi, denumită beneficiarul sponsorizării.

Potrivit legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările şi completările ulterioare, sponsorizarea se realizează pe bază de contract încheiat în formă scrisă între sponsor şi beneficiar, cu specificarea obiectului, valorii şi duratei sponsorizării, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor părţilor. Virati suma în contul Asociației şi specificaţi activitatea pe care doriţi să o sprijiniţi. În urma folosirii sumei donate, veţi primi un raport asupra modului în care banii dumneavoastră au fost cheltuiţi şi al impactului pe care l-au avut în viaţa noastră.

În cazul unei sponsorizări constând în bunuri materiale, acestea vor fi evaluate, prin actul juridic încheiat, la valoarea lor reală în momentul predării către beneficiar.

Sponsorizarea trebuie să fie înregistrată în contabilitate în anul pentru care se face plata impozitului (anul anterior momentului plăţii efective). Prevederile articolului 25, alin. 4, lit. i din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, sunt aplicabile tuturor contribuabililor plătitori de impozite pe profit, indiferent de sursele din care aceştia realizează veniturile, din România sau din străinătate.

Această sponsorizare este un mijloc de motivare a angajaţilor care pot astfel să simtă că societatea pentru care lucrează este responsabilă din punct de vedere social şi se implică.

Sponsorizarea centrelor de servicii sociale acreditate este permisă și după modificările suferite de Codul Fiscal. 

Descarcă de aici modelul de contract de sponsorizare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.