8.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

DE CITIT: O istorie care acoperă de rușine câteva generații…

Anna Giurickovic Dato – Fiica

Freud, părintele psihanalizei, punea pe seama libidoului mai toate problemele umane. Acea dimensiune obscură, numită subconștient, în care viețuiesc adunate toate fricile, toate complexele și toate visele ruinate, dictează anumite fapte mai mult sau mai puțin voite. Poate din această cauză avem un Oedip în mitologie sau o Ariadna cu firul său încâlcit.

Din aceeași categorie aproape mitologică fac parte și personajele romanului Fiica semnat de autoarea Anna Giurickovic Dato și apărut în 2018 la editura Trei (colecția Eroscop), în traducerea Ceraselei Barbone.

Romanul dezvăluie o istorie despre care o familie ar refuza să vorbească, o istorie care acoperă de rușine câteva generații și despre care gura lumii ar tot șușoti.

Johan Theorin – Camera întunecată

… Ecouri de dincolo de moarte este un roman de toamnă, prin urmare este întunecat. Continuarea lui, Camera întunecată, se petrece iarna, aşa că s-ar putea să fie şi mai întunecat. Scopul a fost să scriu câte un roman pentru fiecare anotimp din Oland, un «Cvartet Oland» în care vremea şi stranietatea peisajului ajung să contamineze personajele şi chiar povestea în sine…”, ne spune autorul acestui roman.

El a copilărit în acea parte a insulei nordice în care se petrece mare parte din acţiunea cărţii aşa că bănuiesc că ştie el ce vorbeşte.

Sarah J. Maas – Tronul de cleștar

Se dă așadar un regat cu atmosferă medievală, un rege malefic hotărât să cucerească toate ținuturile din jur, indiferent de preț, și o competiție ce va face diferența între sclavie și libertate, între viață și moarte.

Intră în scenă Celaena, cea mai cunoscută asasină a lumii, în ciuda vârstei de doar 18 ani, întemnițată acum fără cea mai mică speranță de evadare. Legătura dintre competiția menționată și o criminală celebră? Ei bine, atunci când premiul concursului este titlul de Campion al regelui, totul devine clar. Încă nu? Dar dacă v-aș spune că echivalentul cuvântului Campion în acest caz este Asasin?

Ei bine, da, Campionul regelui va fi omul care se va ocupa de toate treburile murdare ale regelui de-a lungul a câțiva ani. Iar la sfârșitul perioadei stabilite, îl așteaptă viața, un nume reabilitat, o situație financiară ce îi va permite să nu mai lucreze vreodată și mai presus de toate, libertatea. Ținând cont de faptul că alternativa reprezintă continuarea sentinței de sclavie pe viață, nu este de mirare că Celaena acceptă din prima clipă să participe la competiția împotriva a 24 de criminali de toate soiurile.

Zorin Diaconescu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.