14.5 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Din nou coadă la înscrierile în creșă! Părinții panicați au făcut liste încă de azi-noapte

Este prima zi de înscriere a copiilor în creșele din Bistrița, iar la Direcția Municipală de Sănătate de pe Aleea Ineu părinții s-au prezentat la coadă încă din zorii zilei.

Pentru cele 212 locuri disponibile și în acest an la creșele din Bistrița – părinții din oraș au făcut liste încă de azi noapte, pentru a fi printre primii care primesc bonuri de ordine pentru depunerea dosarelor. Un polițist local a distribuit bonuri de ordine părinților, în această dimineață, și s-a asigurat că ordinea este respectată.

S-au organizat oamenii, au luat inițiativa, au făcut o listă încă de ieri seară pentru a primi bonurile de ordine. Înscrierile au început la 9, dar unii dintre părinți au venit aici la ora 6 dimineața ca să primească bonurile… Merge rapid, totuși… Până la 10 și jumătate intraseră deja 85 de persoane”, ne-a povestit unul dintre părinții care aștepta la coadă.

În loc să cheltuie banii aiurea, pe struți și pe mere, mai bine ar repara fostul punct de termoficare de peste drum! Aici ar încăpea lejer trei grupe de copii și problema ar fi rezolvată. Soțul meu a venit azi dimineață la 6 și m-a trecut pe listă, aș fi primit bonul 63, dar până am ajuns eu, bonul respectiv fusese luat. Eu am nimerit bonul 163! Culmea ar fi să și stai la coadă de cu noapte și să nici nu prinzi loc…!”, ne-a explicat o altă mămică aflată și ea, la coadă.

Ne-a mai povestit că s-a anunțat încă de duminică seara că bonurile de ordine pentru înscrierea în creșă se vor distribui luni dimineața, la ora 6. „Se știa că vii la 6, pe baza unei liste de așteptare care s-a făcut ieri seară. La ora 8 duminică seara, se știa pe Facebook că lista există și că primele poziții sunt deja ocupate… În anunțul lor este scris că se ține cont și de numărul de înregistrare pe care îl primim acum. De asta este lumea în fibrilații în prima zi… Sunt doar 212 locuri, sigur vor fi mai mulții copii…”, ne-a mai mărturisit mămica.

Oameni buni, în ce eră trăim să se facă liste în miez de noapte pentru locurile la creșă…?!? Părinții disperați fac liste să aștepte bonurile de ordine care se dau la ora 6. Jur că n-am crezut că se mai poate întâmpla așa ceva în ziua de azi. Iresponsabilii din Primărie au o satisfacție aparte când văd părinți disperați pe la uși, de stress că nu vor avea unde să-și ducă copiii… altfel nu-mi pot explica…”, s-a arătat dezamăgită o altă mămică.

Adriana Valea, directorul Direcției Municipale de Sănătate în subordinea căreia se află toate creșele din oraș, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că pentru ziua de astăzi s-au distribuit 200 de bonuri de ordine. Și asta pentru că se prelucrează cam 50 de dosare pe oră, între orele 9 și 13.

Noi sperăm că nu va rămâne pe dinafară niciun copil. Anul trecut au fost, într-adevăr 85 de dosare în plus față de locurile existente, însă de atunci Primăria a deschis o creșă nouă pe Mesteacănului. Acolo sunt 52 de locuri în plus față de anul trecut, iar până la urmă, chiar dacă mai târziu, au fost incluși toți”, a precizat Adriana Valea.

Directoarea nu își explică faptul că părinții s-au trezit cu noaptea în cap pentru a sta la coadă la înscriere: „Efectiv nu înțeleg de ce fac asta. Ordinea de înscriere nu este un criteriu de bază, nu este un criteriu primordial. Dacă tot dosarul este complet, vârsta copilului este cea care face diferența, la care se adaugă necesitatea ca ambii părinți să muncească și să aducă adeverințe de la locul de muncă. E normal să intre primii la creșă copiii care au împlinit 2 ani până în 31 decembrie. Iar în măsura în care mai sunt locuri disponibile, vor fi înscriși și copiii care împlinesc 2 ani în februarie-martie…”.

Totul depinde și de numărul copiilor care părăsesc creșa și intră la cămin. Este necesar să fie locuri disponibile și în căminele din Bistrița, pentru ca, treptat, creșele să fie eliberate.

Doar în prima zi este atâta agitație, de obicei înscrierile durează câte o săptămână. În acest an se pot face înscrieri până vineri, 17 mai. De regulă, din a doua zi se prezintă la noi câte 20 de părinți pe zi… Criteriul de bază este cel al vârstei copilului. Noi am plusat cu două luni față de hotărârea de consiliu, care spune că sunt necesari doi ani împliniți în cursul anului. Am plusat pentru că mămicile se întorc de regulă cu două luni mai repede la muncă, pentru a beneficia de stimulentul acela de inserție…”, a mai explicat Adriana Valea.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis.