4.8 C
Bistrița
marți, aprilie 23, 2024

De la nunți, în Consiliul Local! Un fotograf este noul consilier din partea PER

În ultima vreme a fost un dute-vino continuu în Consiliul Local Bistrița. Ieri, în ședința de consiliu a fost validat un nou mandat de consilier local din partea Partidului Ecologist Român (PER). Un fotograf a fost numit în funcție în locul rămas vacant prin demisia lui Mircea Archiudean.

În ședința de Consiliu Local de ieri a fost validat mandatul de consilier al lui Virgil Marton din partea Partidului Ecologist Român (PER). Virgil Marton este membru PER din anul 1995, iar din 1997 până în 2003 a condus organizația județeană de tineret a PER Bistrița-Năsăud.

Pe lista candidaților PER pentru funcția de consilier în Consiliul Local, Virgil Marton ocupă doar locul 8, însă se pare că cei care se aflau înaintea lui au renunțat la calitatea de membrii supleanți.

Acesta ocupă începând de ieri funcția de consilier local, după demisia pe care Mircea Archiudean a depus-o în data de 02.04.2019. Cei din PER susțin că retragerea acestuia din Consiliul Local exprimă foarte bine sentimentele ecologiștilor bistrițeni în ceea ce privește strategia structurii naționale pentru alegerile europarlamentare.

Prin noul consilier ecologiștii informează că vor continua să se manifeste așa cum au facut-o întotdeauna urmărind doar servirea intereselor cetățenilor Bistriței și susținerea problematicii privind protecția mediului.

Deși se recomandă a fi director de vânzări, pe Virgil Marton, bistrițenii îl cunosc de la petrecerile la care acesta asigură servicii foto-video. 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați.