7.6 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

EXTENUAȚI: Un medic face gărzi cât pentru doi la UPU Bistrița! Ce soluții are directorul Lazany pentru rezolvarea crizei

Un medic cardiolog de doar 44 de ani a murit sâmbăta trecută în timpul gărzii, la Spitalul Județean din Arad. Nu este primul caz în care un medic tânăr moare la muncă, în spital, în ultimii ani s-au înregistrat tot mai multe astfel de cazuri în țară, datorită extenuării fizice la care s-a ajuns din cauza crizei de medici din Urgențe.

Nici la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bistrița situația nu este mai roz. De ani de zile, medicii de aici fac gărzi cât pentru doi, tot din cauza lipsei de medici, care fug de uzura fizică și psihică a uneia dintre cele mai grele specializări: medicina de urgență.

Gabriel Lazany, managerul Spitalului Județean din Bistrița, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că, în momentul în care a preluat conducerea situația era la fel de gravă. Personalul era normat pentru a face față la 20.000 consultații pe an, în timp ce realitatea arăta că medicii de la Bistrița au în Urgențe peste 42.000 de consultații pe an. 

Acum, la UPU Bistrița sunt 14 medici, care asigură în gărzi și linia de urgență a SMURD, intervențiile de urgență în teren cu ambulanțele SMURD. Gabriel Lazany recunoaște că medicii urgentiști din spital i se plâng tot mai des că sunt extenuați și fac prea multe gărzi, dar, din păcate, situația pare fără ieșire datorită faptului că, la nivelul întregii țări, medicii specializați în urgențe sunt foartre puțini, iar rezidenții fug de această ramură a medicinei, care uzează fizic și psihic mai mult ca oricare alta. 

„Nu o să vedeți niciodată la Urgențe un medic care să stea cât timp e de gardă. Camera de gardă o folosesc doar ca vestiar. Acolo se lucrează la foc continuu, e munca cea mai grea și mai epuizantă psihic și fizic pentru un medic. Criza este la nivelul întregii țări, nu doar la Bistrița. Trebuie găsit un mod de stimulare a acestei specialități, așa nu se mai poate, banii, condițiile de muncă bune, respectul echipei și comunității nu sunt suficiente. În primul rând, am mai susținut asta, medicina de urgență ar trebui introdusă O B L I G A T O R I U în sistemul de pensii speciale. Pentru că acești medici sunt terminați fizic și psihic. Nu cred că este medic în medicina de urgență care să poată rezista în Urgențe și în teren până la 65 de ani, cât este vârsta de pensionare. Eu cred că după 15-20 de ani de medicină de urgență trebuie să-i oferim posibilitatea medicului să se retragă în condiții decente, cu o pensie decentă. Asta e o soluție de stimulare a lor, pentru că ei vor ști că după 15 ani grei de muncă pot să iasă la pensie și să aibă un venit decent, iar în cei 15 ani să dea tot ce pot pentru fiecare pacient, într-un domeniu foarte solicitant” – a declarat Gabriel Lazany pentru Bistriteanul.ro.  

Spitalul Județean a scos la concurs, de câteva luni, câteva posturi pentru a acoperi deficitul de medici din Urgențe, inclusiv pentru medici rezidenți, cărora, la Bistrița, li se oferă cel mai mare spor din țară – 85 la sută la salariu. Cu toate acestea, niciun doritor. În ultimele luni s-a angajat un singur medic, transferat de la Cluj, care a venit la Bistrița pentru a fi mai aproape de familie. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.