19.4 C
Bistrița
marți, aprilie 16, 2024

Fenomen ȘOCANT la Urgențe: Unii nu vor ca bătrânii bolnavi să-i deranjeze de Paște și-i abandonează în spital…

Deși pare greu de crezut, unii consideră că bătrânii din familie „deranjează” de sărbători și preferă să îi abandoneze în spital. Potrivit Dr. Tiberiu Tudor, medic primar în cadrul UPU-SMURD Bistrița, acest obicei s-a transformat într-un adevărat fenomen.

În cadrul emisiunii matinale Bistrițeanul LIVE, Dr. Tiberiu Tudor, medic primar în cadrul UPU-SMURD Bistrița, a vorbit despre motivele care ne-ar putea trimite la urgențe de sărbătorile pascale și cum putem evita o vizită la spital.

Acesta a scos în evidență și un fenomen cel puțin șocant, întâlnit în preajma sărbătorilor la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Unii vor sărbători liniștite fără persoane care să-i deranjeze…

Astfel, unii își duc bătrânii bolnavi la urgențe și îi abandonează acolo, să nu-i deranjeze de sărbători.

„Avem din păcate celălalt aspect negativ în care, în perioada sărbătorilor sunt persoane care pur și simplu vor să scape de bătrânii lor. Sună urât, dar asta este realitatea pe care noi o trăim. Vin pur și simplu și nu vor să-i aibă acolo aproape de familie și îi plantează în serviciul de urgență și nu vor să-i ducă acasă. Este îngrozitor. Nu le găsim nicio boală acută care să le pună viața în pericol să aibă indicație de internare, dar ei pur și simplu nu-i vor acasă. Am avut situații în care am zis că nu are nimic acut acum, nu avem pentru ce să-l internăm, luați-l acasă, puneți-l cu voi la masă. Atunci nu avem altă soluție, nu lăsăm bolnavul să meargă în sânul unei asemenea familii și rămâne internat”, a precizat Dr. Tiberiu Tudor.

Medicul a mai spus că aceste situații sunt dureroase inclusiv pentru personalul medical, care nu poate înțelege cum cineva poate să facă așa ceva, tocmai de sărbători, când întreaga familie ar trebui să se reunească.

„Pentru mine ca medic este greu pentru că nu vreau să-l las să se întoarcă înapoi în mediul respectiv. Sistemul de asistență socială și încercarea noastră de a plasa bolnavul într-un centru unde ar putea fi tratat corespunzător este de durată, trebuie întocmit un dosar. Până în momentul acela noi trebuie să facem ceva cu omul respectiv și să găsim o secție care să-l găzduiască până când se produce lucrul acesta. Abandonul bătrânilor în serviciul de urgență este o problemă reală, care poate nu a fost mediatizată să știe lumea despre ea, dar chiar este o problemă reală”, a completat medicul.

Dr. Tiberiu Tudor a oferit și câteva sfaturi esențiale din care aveți de învățat cum să faceți să NU ajungeți la Urgențe, de sărbători. Sunt cu atât mai folositoare, cu cât numărul accidentelor casnice crește în aceste zile…!

Întreaga emisiune o puteți urmări mai jos:

https://www.facebook.com/bistriteanul.ro/videos/662695184182572/

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.