8.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO – A adormit la volan și a lovit un cap de pod în Tureac. Mașina – transformată într-un morman de fiare

Noaptea trecută, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un șanț de pe marginea șoselei unde a lovit un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare.

Accidentul s-a petrecut noaptea trecută, pe DN17, în localitatea Tureac. Din primele informații rezultă faptul că șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a ajuns în șanțul din afara părții carosabile, unde a lovit un cap de pod.

Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare. Șoferul de 32 de ani a rămas încarcerat între fiarele mașinii, având nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a se elibera.

Se pare că acesta se îndrepta spre Satu Mare în momentul producerii accidentului. Acesta venea dinspre Republica Moldova, iar în Tureac a fost răpus de oboseală.

Echipajele medicale SMURD l-au găsit pe bărbat conștient, cu un traumatism cranio-cerebral, unul toraco-abdominal și o suspiciune de fractură membru inferior drept.

„Un bărbat de 32 de ani din Republica Moldova, în timp ce conducea un autoturism pe DN17, în direcția de deplasare spre Bistrița, pe fondul oboselii ar fi pierdut controlul acestuia, a părasit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, șoferul a fost rănit și transportat la spital. A fost testat ulterior cu aparatul etilotest, rezultat fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Diana Pintea.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.