8.9 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO: Centrul de Excelență Bistrița-Năsăud și-a premiat elevii! „Sunt copii de excepție, capabili de mare performanță!”

Atmosferă de sărbătoare, joi, la Palatul Culturii: Centrul județean de excelență și-a premiat valorile. Sute de copii, părinți și elevi premiați la olimpiadele și concursurile școlare au primit aprecierea comunității.

La eveniment au participat și primarii din Beclean și Sîngeorz-Băi, iar Constantin Rus, directorul Centrului de Excelență a explicat pentru Bistrițeanul.ro care sunt noutățile și problemele cu care se confruntă instituția, care sunt satisfacțiile și provocările celor care frecventează centrul.

Suntem în al doilea an de activitate sub această formă de unitate de învățământ cu personalitate juridică. Fiind la început, ne confruntăm cu mici probleme încă: de exemplu avem în încadrare doar două posturi și jumătate – eu ca director, un informatician, un sfert de contabil și un sfert de secretar… Ce este important, însă, este numărul suficient de mare de elevi pentru populația școlară a județului Bistrița-Năsăud. Avem 1.411 elevi la cele 15 discipline pe care le pregătim în Centrul de Excelență, în 65 de grupe…”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro directorul Centrului de Excelență, profesorul Constantin Rus.

130 de profesori îi pregătesc pe elevii care frecventează Centrul de Excelență, în cele 4 puncte de lucru din Bistrița, Beclean, Năsăud și Sîngeorz-Băi. „Este un lucru îmbucurător, pentru că le permite copiilor din mai multe zone ale județului să participle la grupele de excelență. La premiere am avut elevi din aproape tot județul. Avem, de pildă, un elev din clasa a IV-a, cu rezultate excelente, care vine din Milaș la Bistrița…”

Noutăți, față de primul an de activitate?

Ne bucurăm de sprijinul și aprecierea Fundației pentru Educație E-mag – un lucru relevant pentru activitatea noastră și rezultatele pe care le avem la nivel național. Fundația E-mag nu acordă sprijin financiar decât profesorilor și centrelor care au rezultate foarte bune recunoscute la nivel național și internațional. Pentru asta trebuie să mulțumim câtorva profesori și elevi care în anii trecuți au obținut rezultate excelente la olimpiadele internaționale și naționale…”, a mai subliniat directorul Centrului de Excelență.

Din cele 65 de grupe, 41 sunt finanțate prin Consiliile Locale din Bistrița, Sîngeorz-Băi, Năsăud și Beclean, iar 24 sunt finanțate de E-mag. „Este un lucru extraordinar: este vorba că mai mult de o treime din grupe sunt finanțate prin acordul de parteneriat pe care îl avem cu Fundația E-mag. Sunt doar 10 centre în țară care se bucură de un asemenea privilegiu. Practic, Fundația pentru Educație asigură salariile profesorilor care lucrează la matematică, fizică și informatică…”

Centrul de Excelență s-a dezvoltat vizibil, încă de la început, reușind să participe în calitate de partener la multe activități regionale, naționale și chiar internaționale, sprijinind Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud sau Ministerul Educației Naționale.

Investiții: 6 noi laboratoare pentru elevii de excepție

Avem deja în pregătire 6 săli pentru 6 laboratoare pe Spiru Haret Nr. 6, acolo unde pe vremuri era biblioteca CNLR. Am primit bani în buget pentru a renova clădirea respectivă – suntem într-o fază avansată, acoperișul este făcut, geamurile sunt schimbate, pereții despărțitori sunt lucrați, dar s-au stopat lucrările deocamdată pentru a se face o expertiză a tavanelor ca să se poată continua lucrările. În bugetul din 2019 există bani pentru aceste lucrări. Sper ca de anul viitor să se poată lucra și acolo unde am gândit 6 laboratoare de informatică, fizică, chimie, biologie...”, a precizat Constantin Rus.

Performanțe și satisfacții…

Dintre copiii care activează în Centrul Județean de Excelență –  689 au participat și au câștigat la faza județeană a olimpiadelor și concursurilor școlare 135 de premii și 231 de mențiuni.

71 s-au calificat la faza națională, și s-au întors cu 36 de premii sau mențiuni și 18 medalii. „Este un rezultat bun spre foarte bun, mai ales că din acest an s-a schimbat și regulamentul de promovare pentru faza națională: este extrem de restrictiv. Pot participa la națională doar elevii care realizează minimum 50% din punctajul maxim: se califică primul și apoi în funcție de rezultatele din țară, se mai pot califica și următorii 2, 3… Sunt mulțumit de activitatea desfășurată de colegii mei, de elevii din Centrul de Excelență, dar și de prezența și apropierea părinților de Centrul de Excelență…”, ne-a mărturisit directorul centrului.

Să nu înțeleagă nimeni că aici sunt genii – nu. Sunt doar copii care își doresc să învețe mult mai mult decât la clasă… Nu sunt elevi de 10 la toate disciplinele. Sau nu sunt doar astfel de copii… Sunt elevi excepționali, capabili de mare performanță, capabili să se pregătească suplimentar. Sunt copii care pot pleca din centru la un moment dat, dacă ei consideră că este prea mult, că nu fac față sau că nu se încadrează cerințelor…”, a conchis Constantin Rus.

Foto – Daria Mihalachi @ excelentabn.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.