11.1 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

Foto: Înstruțatul de la Figa cu… Joian, boul itinerant!

Ieri la Figa, lume, lume „câtă frunză și iarbă” coșbuciană. Aș minți să vă spun că nu a fost frumos. Părintele din sat chiar îmi preciza: „Vin mai mulți, acum de Rusalii, ca la Crăciun și la Paști”. De ce? Păi, se vede cu ochiul liber. E „spectacolul” de pe ulița principală a satului.

Oamenii sunt în straie de sărbătoare, nu neapărat populare, curați, veseli, nerăbdători să-și vadă odraslele, adică copiii și nepoții, ei, îmbrăcați toți în minunatele lor costume populare.

E ceea ce în Coșbuc și Goga se subînțelegea a fi „mersul pe vedere”. Fala de a te arăta bine, în fața lui, a ei, a lor. Este, ce mai calea-valea, preludiul iubirii. Ce poate fi mai frumos ca dragostea? Desigur, un istoric mă va acuza că e vorba aici de un obicei ante-creștin, ușor sadic și violent. Ei și, până la urmă și strânsul lui în brațe, chiar dacă mai dur, să nu-mi spuneți că ei, fetei, nu-i place, că nu vă cred. Trimiterile sunt la la Saturnaliile romane, știu, dar iubirea, dragostea, e cât se poate de creștină și atunci haideți să o acceptăm cum se cuvine și să o primim cu bucurie, ca cei din Figa, în casa dinainte a sufletului.

Ca într-un film de bună condiție, boului i s-a acordat toată atenția. A fost „machiat”, dichisit, aranjat, practic, capul i-a fost ascuns în spatele unei ghirlande uriașe de boboci de trandafiri, în formă de triunghi cu baza în sus, prins de coarnele sale robuste. Flori, verdeață, prinse de harnașamentul de pe spate.

Ce mai, era ca Zoro, înainte de a intra în arenă! Animația a fost asigurată de un pâlc de călăreți, tineri, frumoși, cu mare trecere la fetele de pe margini, multe, foarte multe și frumoase și frumos gătite.

Bezele discrete ei, de pe cai, bezele mai pe față ele, cu dublă adresă: lui, de pe cal: „Numai pe tine te iubesc!”, lor, rivalelor, de pe rât: „Atenție, concurența! Să nu vă prind cu privirea unde nu trebuie, că ați încurcat-o cu mine! El îi luat, e al meu”.

În distrubuție au mai intrat și doi „hâzi”, urâții de pe vremea Romei antice, cu scopul de a întărâta boul, să pară un pic mai sălbatec. Chestia asta o să o discutăm mai la vale… Toate pregătirile au fost făcute la casa unui gospodar de cinste al locului, dl. Călin Maier, în partea de jos a localității.

S-a dat startul și din ograda lui au plecat primii, vestitorii călări, urmați de dumnealui Joian, urmașul taurului din tinerețe, înstruțat de mama focului, și secondat de cei doi „hâzi”, „plesnind din bici, pe lângă… bou”. Multă hărmălaie, fraze de încântare – „Alex sunt aici, aici!” –  sau de apostrofare – „no, l-ai văzut, că nici nu s-a uitat la tine, toanto!” etc. În principal – veselie într-o minunată zi de vară.

Ce ar trebui să se întâmple ca obiceiul să fie împlinit? Boul este adus pe uliță până deasupra bisericii, după care e îndemnat să alerge singur la vale. Fata cea mai zdravănă și mai abilă care-l poate prinde și opri se va mărita prima din Figa, în perioada următoare de nunți.

Va avea o familie frumoasă și cel puțin 2 copii! Eh, de trei ori a fost lansat la vale Joian, de acuma deja nervos și de prins, nu a reușit să-l prindă decât stăpânul lui, dl. Florea Slăvoacă din Rodna.

Este adevărat că după oprire, toate fetele au sărit la el. Să-l mângâie, să ia ca amintire o floare sau o crenguță de verdeață să și-o pună în sân, spre noroc și împlinire a visului mult dorit. Probabil că e suficient fiindcă preotul îmi spune că se fac destul de multe cununii, ceea ce e foarte bine…

Înainte de a discuta despre „actorul” evenimentului, boul JOIAN, vreau să precizez că m-a frapat armonia și bucuria revederii dintre oameni, inclusiv cei de vază din comunitate și județ. Am văzut mașini venite din Grecia, Germania, Spania, semn că „sângele apă nu se face”, ceea ce-i frumos și chiar de dorit.

Mi-a plăcut prezența discretă a edilului și dialogul său sincer cu oamenii, fără emfază și protocol, semn că este de-adevăratelea un obișnuit al comunității, apreciat și îndrăgit de localnici. Mă refer la dl. Nicolae Moldovan, primarul Becleanului. Nu-i dau „cu bidineaua”, ci vă spun cum stă treaba la fața locului. Nu vă ascund că am simțit un ghimpe în inimă gândindu-mă la…

În fine, e păcat să ne amărâm, la un asemenea eveniment, atât de reușit. În paranteză, vreau să vă promit că la Beclean și Figa voi mai reveni. Mi-a atras atenția că împrejurul Băilor Figa erau, fără exagerare, sute de mașini, că se simte pulsul la temperatură ridicată al turismului blanear din zonă.

Satul Figa cunoaște, la rândul său o dezvoltare fără precedent. Mi-a plăcut în mod deosebit pensiunea de tip familial a lui Ionică și Voichița de lângă biserica satului. Familia aceasta trăiește practic o a doua tinerețe. E grozav!

Să ne întoarcem la subiect. Vorbim de acest minunat obicei: Înstruțatul boului și de faptul că nici în Figa, nici în Măluț, Căian sau Tăure nu mai sunt boi!

Gospodarii din sat mi s-au plâns că nu pot să mai crească aceste animale de povară, mari. Ca să-l faci să arate ca JOIAN, trebuie vreo 10 ani de muncă, cheltuieli, îngrijire atentă, fără nicio finanțare din partea comunității.

Așa se explică că evenimentul din toate aceste localități, probabil că mai sunt și altele pe care nu le cunosc, se întâmplă cu „actorul” JOIAN de la Rodna. Florea Slăvoacă îl poartă peste tot, iar „artistul” își face treaba, ca orice profesionist de bună condiție. L-am întrebat pe stăpânul animalului:

– „Mai ai și alți boi?
– Nu, că nu am cu ce să-i țin…
– Și dacă moare Joian?
– Nu știu…”

Iată cum până la urmă poate să moară o tradiție. E mare păcat și nutresc speranța că JOIAN va avea la rândul lui un urmaș. Altfel cum se vor mai mărita fetele de pe Câmpie…?!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.