FOTO – MOLIȘET: Un minor beat a condus mașina într-un pârâu

FOTO – MOLIȘET: Un minor beat a condus mașina într-un pârâu

Noapte albă pentru salvatorii bistrițeni. Aceștia au fost solicitați la mai multe accidente rutiere. Cel mai grav este la Molișet. Ar fi două victime încarcerate, din care una inconștientă.

Echipajele medicale din cadrul ISU BN și SAJ BN au fost solicitate la mai multe accidente.

Puțin după ora 02:00, un accident rutier a avut loc între localitățile Șieuț și Monor. A fost o singură victimă, care acuza dureri de spate și a fost transportată la UPU Bistrița.

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier au stabilit faptul că pe DJ154, la ieșire din localitatea Șieuț înspre Monor, un tânăr de 19 ani din Șieuț, care conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde a lovit un stâlp din lemn, după care s-a răsturnat. În urma impactului, șoferul a fost proiectat în afara autoturismului, fiind rănit. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,65 mg/l alcool pur in aerul expirat. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă și conducere cu alcoolemie”, au declarat reprezentanții IPJ BN.

Apoi, la puțin timp după ora 06:00, două accidente au fost anunțate. Unul în Hălmăsău, însă fără victime, ci doar cu un stâlp de electricitate rupt.

Al doilea, în Molișet. Din nefericire, este un eveniment rutier grav.

„Din informațiile primite de la șeful SVSU Târlișua care se află la fața locului, ambele victime sunt încarcerate, iar una este inconștientă. În sprijinul echipajelor medicale s-a solicitat elicopterul SMURD”, au anunțat reprezentanții ISU BN.

UPDATE

Ambele victime au fost extrase din autoturism și predate echipajelor medicale.

UPDATE 2

„Ambele victime sunt conștiente, cooperante, nu prezintă leziuni care să le pună viața în pericol. Vor fi transportate la spital pentru mai multe investigații medicale de specialitate. Nu mai este nevoie de intervenția elicopterului”, au anunțat reprezentanții ISU BN.

Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că, pe un drum comunal din localitatea Molișet, un tânăr de 17 ani, din localitate, care conducea un autoturism, a pierdut controlul acestuia, a ieșit în afara părții carosabile, ajungând în albia unui pârâu. În urma accidentului, șoferul și un pasager au fost răniți. Tânărul de 17 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,4mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și conducere cu alcoolemie”, anunță reprezentanții IPJ BN.

Stelele și planetele – observate din Pasul Tihuța. Cum a ajuns un observator astronomic în „cel mai întunecat loc din Europa” acum 36 de minute - În urmă cu două zile au început amenajările pentru amplasarea unui telescop în Pasul Tihuța, în incinta sediului asociației Tășuleasa Social. Locația nu a fost aleasă întâmplător, fiind considerată cea mai întunecată zonă din Europa. Au pus umărul la proiectul Tășu elevi din România, Turcia și Statele Unite.
FOTO/VIDEO: Despre femei puternice, provocări, vise şi afaceri de succes, la FlexTour acum 2 ore - Cum să împaci şi capra şi varza? Cum să găseşti un echilibru între viața de familie și cea profesională? Cum să ai succes la locul de muncă și, în același timp, să te bucuri de o familie fericită?
Aquabis: Fără apă potabilă astăzi, în Ilva Mică acum 2 ore - Astăzi, 17 iulie 2019, se va sista  furnizarea  apei  potabile în localitatea Ilva-Mică, Ce străzi vor fi afectate:
Scandal cauzat de alcool, terminat cu lovituri de cuțit pe Someșului acum 3 ore - Noaptea trecută, un scandal cauzat de alcool s-a terminat cu lovituri de cuțit la un bloc de nefamiliști de pe strada Someșului. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost tăiat în zona umărului.
FOTO/VIDEO: CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ – Doi bistrițeni prinși cu numeroase plante halucinogene acum 14 ore - Doi tineri bistrițeni au fost prinși în trafic de polițiști. Mașina era plină de plante halucinogene. Cei doi tineri au fost duși la sediul poliției, alături de impresionanta captură.
ECLIPSĂ parțială de Lună, la noapte! Se va vedea întreg fenomenul, dacă e senin! acum 19 ore - La noapte, iubitorii de fenomene astrale TREBUIE să stea treji! Va avea loc o eclipsă parțială de Lună. Pe tot parcursul fenomenului, în dreapta Lunii se va afla planeta Saturn și o constelație în formă de casă, constelația Sagittarius. CÂND începe:
Cristina Iurişniţi (USR) solicită demiterea ministrului Ecaterina Andronescu! acum 19 ore - Dezamăgită şi exasperată de prestaţia ministrului Educaţiei, profesoara Cristina Iurişniţi (USR Bistriţa-Năsăud) a solicitat demiterea Ecaterinei Andronescu - care  a picat Bac-ul la geografie, într-o declarație politică ea afirmând recent că Alexandria este județ.
VIDEO: Târgul mare al Bistriţei se apropie! „Încă purtăm tratative şi negocieri” acum 19 ore - Zece zile de sărbătoare îi aşteaptă pe bistriţeni spre finalul lunii august. „Încă nu este nimic sigur. Încă purtăm negocieri şi tratative care vor fi definitivate în cursul ultimei săptămâni din iulie”, a precizat pentru Bistriţeanul.ro prof. dr. Dorel Cosma, directorul Palatului Culturii.
Imagine dezolantă, în Turnul Bisericii Evanghelice acum 21 de ore - Ce poate fi mai frumos, într-un turn de biserică, care ar fi și principala atracție a orașului, decât o mini-vietate moartă în descompunere? Mai multe vietăți, probabil. Bistrița este orașul tuturor posibilităților! Partea proastă este că ne cam obișnuim cu asta.
FOTO: Cinci mașini, două accidente, o victimă – la nici 5 minute distanță! acum 21 de ore - Două accidente rutiere au avut loc în urmă cu puțin timp. În unul au fost implicate două autoturisme- fără victime. În al doilea, trei autoturisme, iar o persoană va fi transportată la spital.
Băcăuan căutat pentru tentativă de omor, găsit la noi în județ! UNDE se ascundea: acum 23 de ore - Polițiștii bistrițeni au reușit să găsească pe un băcăuan căutat pentru tentativă de omor. Acesta a fost identificat în județul nostru, la câțiva kilometrii de Bistrița.
FOTO – Mijlocenii Bârgăului: Neatenția face victime acum 24 de ore - Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN 17, în Mijlocenii Bârgăului. O autoutilitară a lovit un autoturism care a oprit pentru un viraj la stânga. Din cauza neatenției, două persoane au fost rănite.
TRAGIC: Un bunic și-a pierdut viața din cauza mașinii de spălat sub presiune acum O zi - Zi neagră pentru o familie, în urma unui incident din Teaca. Un bunic de aproximativ 60 de ani a murit electrocutat. Acesta utiliza mașina de spălat sub presiune. În ciuda eforturilor depuse, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva.
FOTO: Au purtat salvatorii pe drumuri că n-au vrut să se împace, după un frecuș în sens acum O zi - Un eveniment rutier a avut loc în sensul giratoriu de la Cap de Bou, din municipiu. O autoutilitară și un autoturism au pătruns în același timp în sens și s-au frecat una de alta. Pentru că șoferii nu au vrut inițial să se înțeleagă, au purtat salvatorii pe drumuri, degeaba.
Marșarierul buclucaș! Cum s-a ales un bistrițean cu dosar penal după o astfel de manevră: acum O zi - S-a dat ”alarma” ieri, de două ori, în urma unor manevre de marșarier. Dacă în cazul unuia, șoferul și-a continuat drumul fără prea mare tam-tam, nu la fel s-a întâmplat în cel de-al doilea caz. Bistrițeanul s-a ales cu dosar penal. CE au descoperit polițiștii: