5.5 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO: Revista Spice, lansată în Cernăuţi, la Zilele Culturii Tradiţionale Româneşti

Cea de a XII-a ediţie a Zilelor Culturii Tradiţionale Româneşti s-a desfăşurat recent, la Cernăuţi. Bistriţenii au făcut o impresie deosebită, prezentând revista Spice. Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” de la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, dirijat de Anghel Urs, a susţinut un spectacol alături de dansatorii coordonaţi de Adrian Paşcu şi solistele Domnica Dologa, Mirela Petruş şi Cristina Retegan.

Ample manifestări culturale au fost organizate recent la Cernăuţi. Organizatori au fost Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti şi Şcoala Populară de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu” din Cernăuţi, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Parteneri în proiect: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, TVR Iaşi, Centrul Cultural „Bucovina” din Suceava, Centrul pentru Cultură Prahova, Consiliul Regional Cernăuţi şi Consulatul General al României la Cernăuţi.

Totodată, evenimentul cultural a marcat şi împlinirea a 15 ani de activitate a Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi.

În cadrul proiectului cultural de la Cernăuţi s-au desfăşurat două Festivaluri Internaţionale de Muzică Populară Românească – „Să-mi cânţi, cobzar …” (ediţia a XII-a) şi „Rapsod Toadere Captari” (ediţia a II-a). Cel din urmă a fost organizat sub forma unui concurs internaţional de interpretare, dar au avut loc şi mai multe spectacole cu artişti cunoscuţi şi ansambluri folclorice din România şi din regiunea Cernăuţi.

Prima zi a acestor manifestări a prilejuit întâlnirea cu oamenii frumoşi ai localităţii Horbova acolo unde, la Căminul Cultural, a avut loc un spectacol de înaltă ţinută artistică. Bucuria oamenilor a fost una de nedescris, sute de spectatori, în frunte cu primarul localităţii, aşteptându-i cu nerăbdare pe artiştii sosiţi din România.

Vineri, 15 noiembrie, alte două spectacole deosebite au avut loc, unul la Iordăneşti, iar altul la Costiceni, în cadrul Festivalului „Rapsod Toadere Captari”, acestea aducând bucurie nespusă pe chipurile românilor din nordul Bucovinei.

Sâmbătă, Palatul „Tineretul Bucovinei” din Cernăuţi a găzduit Spectacolul de Gală al Laureaţilor celor două festivaluri, dar şi momente deosebite aduse în scenă de artiştii prezenţi.

Spectacolele de la Horbova, Iordăneşti şi Costiceni, localităţi cu o populaţie de peste 95% vorbitoare de limbă română, s-au dovedit a fi de o mare încărcătură emoţională, oamenii de acolo primindu-ne cu nespusă bucurie şi cu multe lacrimi în ochi.

Seria manifestărilor culturale a cuprins şi vernisajul Expoziţiei de Fotografie „Bucovina la Centenar” – 100 Fotografi, 100 Fotografii, care a avut loc vineri în incinta Muzeului Regional de Artă din Cernăuţi, un proiect realizat de Dorin Sveduneac şi Asociaţia Fotografică „Bucovina FOTOgenică”.

Sâmbătă, 16 noiembrie, la Centrul Bucovinean de Artă s-a desfăşurat Simpozionul „Vatră dulce strămoşească”, în cadrul căruia cercetători şi etnologi din România au discutat despre soluţionarea problemelor de revitalizare, conservare şi promovare a folclorului autentic românesc.

În cadrul acestuia a fost lansată şi Revista de Cultură „Spice” a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud – Serviciul Cultură Tradiţională.

Lansată oficial la Bistriţa pe data de 18 octombrie 2019 în cadrul spectacolului de cântece şi jocuri tradiţionale româneşti „Din Bătrâni”, Revista de Cultură „Spice” cuprinde o serie de articole, studii şi cercetări etnoculturale, fiind o oglindă a activităţii Serviciului Cultură Tradiţională şi a fost oferită cu drag prietenilor noştri de la Cernăuţi, dar şi colaboratorilor din ţară. Câteva exemplare au fost donate Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuţi.

M-am bucurat enorm de mult că am avut posibilitatea să lansez Revista „Spice” la Cernăuţi, iar prezenţa mea la aceste manifestări culturale s-a datorat domnului Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava (cel care a şi susţinut patru spectacole în aceste zile în regiunea Cernăuţi alături de Fanfara „Trandafirul” din Calafindeşti) şi, în egală măsură, invitaţiei primite de la domnul Iurie Levcic, preşedintele Centrului Bucovinean de Artă, organizatorul tuturor acestor proiecte culturale deosebite.

La evenimentele desfăşurate pe parcursul celor patru zile de sărbătoare a culturii tradiţionale româneşti de la Cernăuţi au participat ansambluri folclorice şi delegaţii culturale din judeţele Prahova, Argeş, Vrancea, Iaşi, Suceava, Botoşani, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud fiind prezent la întâlnirea cu fraţii noştri din nordul Bucovinei cu un grup de dansatori (coordonaţi de coregraful Adrian Paşcu), cu o formaţie instrumentală condusă de dirijorul Anghel Urs şi cu solistele Domnica Dologa, Mirela Petruş şi Cristina Retegan.

Organizatorii ne-au propus zilele acestea la Cernăuţi şi „Caravana filmelor documentare”, constând într-o selecţie de filme documentare realizate de TVR Iaşi în cadrul proiectului „TVR Iaşi 28. Iaşi-Cernăuţi-Chişinău”, o seară culinară tradiţională românească, mai multe lansări de carte, dar şi spectacolul folcloric extraordinar „TVR Iaşi – 28 de ani, acelaşi prieten”, un eveniment de excepţie ce a avut loc la Palatul Academic din Cernăuţi.

La suita de manifestări culturale au participat şi doamna Irina Loredana Stănculescu – Consul General al României la Cernăuţi, dar şi domnul Edmond Neagoe, ministru-consilier, aceştia fiind mereu aproape de românii din Cernăuţi.

Evenimentele de la Cernăuţi au fost organizate, regizate şi prezentate de Iurie Levcic (etnolog, muzicolog, profesor, istoric, cineast, jurnalist), preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi şi coordonatorul Grupului Vocal-Folcloric „Perla” din Cernăuţi, o formaţie ce are în componenţă nu mai puţin de 80 de copii extraordinar de frumoşi, talentaţi şi extrem de bine pregătiţi!

Pentru toate acestea, domnul Iurie Levcic merită respectul nostru profund şi aprecierea pentru munca neobosită pe care o depune, fiind un promotor al culturii tradiţionale româneşti din regiunea Cernăuţi!

Evenimentele culturale de la Cernăuţi s-au dovedit şi de această dată a fi de o importanţă deosebită, având un puternic impact, atât asupra miilor de spectatori prezenţi la evenimente, cât şi a artiştilor participanţi, fiind o sărbătoare de suflet a tuturor românilor din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi din nordul Basarabiei.

Etnolog drd. Smaranda Mureşan
Cercetător Ştiinţific
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.