2.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO: SCANDAL din cauza podețelor din Dumitra

Un proiect al Primăriei Dumitra, prin fonduri europene, prevede realizarea de zeci de podețe, din beton, în localitățile din comună. Redacția Bistrițeanul.ro a fost contactată de o femeie din Dumitra, supărată că podețul ei a fost lăsat de izbeliște. Mai mult, susține că primarul ar fi înjurat-o. CE spune edilul comunei:

În comuna Dumitra se deruleaază un proiect de amenajare a podețelor. E vorba de zeci de astfel de podețe, în localitățile componente.

Redacția Bistrițeanul.ro a fost contactată de o femeie din Dumitra, nemulțumită că podețul ei a fost lăsat de izbeliște.

Există un proiect de canalizare și podețe. Au început lucrările, din două părți. Și casa noastră e exact la mijloc. Și ne-au lăsat podețul neterminat. Pur și simplu nu pot să intru cu mașina, că e prea îngust. A trimis o mașină de a turnat niște pietriș, iar acum arată dezastru. Dacă nu era gata vreun podeț de pe capete, mai spuneam. Dar casa noastră e chiar în mijloc. Am înțeles că podețele trebuie să fie de 5 m. La unii le-au făcut de 12 m. Nu mă interesează. Dar să nu îmi spună că nu mi-l poate face mie din cauză că l-a făcut la alții mai lat și nu le mai ajunge”, a povestit revoltată, pentru Bistrițeanul.ro, Maria Magdalena C.

Primarul a explicat că podețul nu va rămâne în această stare, dar nu avea cum să finalizeze lucrările.

„Lucrările sunt făcute de firma Dimex. Am înțeles că i-a apucat noaptea și nu au mai terminat podețul la doamna și la încă o casă. Apoi temperaturile au scăzut foarte tare și nu se poate turna beton. Așa că i-am explicat la doamna că sâmbătă încercăm să finalizăm. Că am înțeles că sâmbătă se mai înmoaie vremea și dacă trece de 0 grade, putem turna. Să terminăm astea două podețe. Că mai am vreo 30 de podețe de turnat, prinse în proiect. Dar dacă se răcește, nu le putem face și le vom amâna. Dar la doamna i-am trimis o mașină de balastru ca să poată intra în curte. Și dacă vremea se înmoaie puțin, turnăm și betonul. NU le lăsăm așa”, a explicat primarul Gheorghe Bălăjan.

Dumitreanca susține că atunci când l-a sunat pe primar, acesta a înjurat-o, lucru care a enervat-o mai tare decât lucrările lăsate aiurea.

„L-am sunat să vină să vadă cum arată podețul. Cum a fost lăsat. Și el mi-a zis ”F_ _ _ – te-n gură, că nu îmi faci tu program!”. Eram în casă cu câteva vecine, care l-au auzit și ele, pentru că era pe speaker. Și atunci m-am enervat și am zis că îl fac public, pentru că nu mi se pare normal să vorbești așa cu un om”, a mai spus Magdalena.

Primarul neagă și susține că lucrurile au stat… pe dos.

Nu am înjurat pe nimeni. Din contră, ea a trecut la amenințări. Și apoi m-a sunat mama ei. Care e plecată în Italia sau în Spania. Păi ele nu au înțeles că dacă e frig nu pot turna betonul. Le-am zis că până sâmbătă, când se mai încălzește, nu am cum să le ajut, degeaba insistă ele să mă duc atunci acolo. Dar nu am înjurat, ci din contră, ele m-au amenințat!”, a declarat edilul comunei.

Mai jos, imagini cu podețele finalizate și cu cel abandonat din cauza lăsării nopții.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.