FOTO – Tânăr de 19 ani lovit de un copac în pădurile din Valea Mare. A fost solicitat elicopterul SMURD

FOTO – Tânăr de 19 ani lovit de un copac în pădurile din Valea Mare. A fost solicitat elicopterul SMURD

Un tânăr de 19 ani a fost lovit de un copac, în pădurile din Valea Mare, în urmă cu puțin timp. Acesta a fost găsit conștient de către echipajul medical, însă cu răni destul de serioase la spate, la un picior și la o mână. Medicii au luat decizia de a solicita un elicopter SMURD.

Incidentul s-a produs într-o pădure de pe raza localității Valea Mare. Din primele informații rezultă faptul că un tânăr de 19 ani a fost lovit de un copac. Întrucât incidentul a avut loc într-o zonă greu accesibilă, în sprijin au venit și cei de la Salvamont.

„Victima, un bărbat de 19 ani, a fost evacuată spre ambulanță de către echipajul SMURD de prim-ajutor și cel de terapie intensivă mobilă, cu sprijinul Salvamont și SVSU. Din fericire, victima este conștientă, a fost stabilizată, prezintă suspiciuni de fracturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița, Marius Rus.

Se pare că acesta acuză dureri de spate, fiind rănit și la un picior și la o mână. Ulterior, echipajele medicale au luat hotărârea să solicite un elicopter SMURD, pentru a-l transporta la o clinică de specialitate din Târgu Mureș.

 

 

 

Locuiești în Beclean sau în apropiere? Ai ocazia să fii EROU! acum 9 minute - Încă nu au o ambulanță care să-i ajute să ajungă la donari, oriunde și oricând. Așa că își aleg periodic câte o locație. Iar de mâine, vor fi la Beclean. Așa că ai ocazia să fii erou dacă locuiești în zona orășelului de pe Someș.
Medicii de familie NU vor să facă de gardă la UPU! CARE le e expliația: acum 16 ore - Managerul Spitalului a explicat că a propus medicilor de familie să facă de gardă la UPU. Cum aceștia au refuzat, Lazany vrea să-i oblige…prin lege. Nu banii ar fi problema lipsei de interes pentru gardă. CARE e explicația medicilor de familie: Codurile de gravitate a problemelor cu care pacienții se prezintă la UPU sunt alb,...
AQUABIS: Lucrări pe Zefirului, până la noapte acum 18 ore - Astăzi, 14.09.2019, între orele 15.30 – 22.00 se va SISTA PARTIAL furnizarea apei potabile în municipiul Bistrita pe strada Zefirului. În acest interval orar se vor executa lucrări de remediere a unei avarii .
FOTO/VIDEO INCREDIBIL! Cu școală renovată, copiii dintr-o localitate bistrițeană sunt nevoiți să facă naveta 10 km acum 18 ore - Situație incredibilă în comuna Negrilești. 16 copii sunt nevoiți să facă naveta 10 kilometri, din Breaza în Negrilești, în ciuda faptului că au o școală proaspăt renovată. Motivul?! Directoarea școlii vrea „rotunjirea” claselor.
Să fie clar! Să parchezi ca un bou nu e fraudă! Avem dovada: acum 20 de ore - Șoferii care parchează pe locuri rezervate persoanelor cu handicap, pe spaţiul verde sau pur şi simplu unde apucă, par să fie tot mai prezenți în peisaj. Funcția pe care o ai într-o instituție ne demonstrează că poți face tot ce-ți poftește suflețelul... oricum nu pățești nimic. Așa și cu parcatul mașinii...
Doi bistrițeni au pus pe picioare cel mai cool local dedicat burgerilor din Cluj-Napoca acum 22 de ore - Doi bistrițeni au pus pe picioare cel mai cool local dedicat burgerilor din Cluj-Napoca. Totul a pornit de la o idee, o perioadă de muncă în Anglia și o investiție de 100.000 de euro.
Ford dezvăluie o gamă de vehicule electrificate care va depăși gama de modele cu motorizări convenționale benzină și diesel până în 2022 acum 23 de ore - Ford lansează în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt cea mai puternică gamă de vehicule electrificate din istoria sa. Aceasta include noul Puma EcoBoost Hybrid, noile modele plug-in hybrid Explorer și Tourneo Custom și noua generație a SUV-ului Kuga – primul model Ford care este oferit în versiuni de propulsie mild-hybrid, full-hybrid și plug-in...
VIDEO: Primul liceu ortodox privat prinde contur la Bistriţa…! acum 24 de ore - Existenţa unui liceu ortodox privat la Bistriţa prinde contur: Va funcţiona în conformitate cu programa Ministerului Educaţiei Naţionale. Nu va fi un seminar teologic, va fi o şcoală privată cu profil teologic, patronată de Biserica Ortodoxă.
Vrei un weekend prelungit?? FII EROU și-l poți avea! acum 2 zile - Prezentă în emisiunea Bistrițeanul.ro, Adina Beudean, directorul Centrului de Transfuzii a explicat avantajele donării de sânge. Nu doar că salvează viața celui pentru care donezi, ci și a donatorului. Mai mult, dacă ești erou, poți avea un weekend prelungit. AFLĂ cum:
Restaurantele L’Aroma și Casa Someșană îți aduc delicatesele direct la birou sau oriunde te-ai afla! acum 2 zile - Ştiţi acel moment al zilei, la birou, în care cineva întreabă „Ce mâncăm şi noi astăzi?” şi fiecare începe să îşi dea cu părerea într-un dezacord total? Pentru cei care ar mânca ceva tradițional, dar și pentru cei care vor să fie mai sofisticați, avem soluția! Restaurantele L’Aroma și Casa Someșană aduc delicatesele direct la birou sau oriunde te-ai afla!
ZVONOTECĂ: S-a furat ditai pădurea între Sângeorz-Băi și Maieru! Au rămas doar cioatele, vreo 8000… acum 2 zile - Teoretic, avem o grămadă de instituții plus un ministru al Pădurilor de pe la noi - Ioan Deneș - care ar trebui să vegheze asupra aurului verde din pădurile județului, să fie expoatat cu responsabilitate, legal, etc. Asta a fost teoria. Practic avem o grămadă de slujbași plătiți regește de la bugetul de stat care s-au făcut că nu văd că a dispărut o pădure întreagă, dintre Sângeorz-Băi și Maieru.
Aquabis: Trei străzi fără apă azi, în Bistriţa acum 2 zile - Astăzi, 13 septembrie 2019, se va sista furnizarea apei potabile în  municipiul Bistriţa. Trei străzi vor fi afectate:
Vreți curent gratuit cu fotovoltaice? Trebuie să vă aduceți instalatori de la sute de kilometri distanță acum 2 zile - Începând de ieri, românii care vor electricitate gratuită o bună parte din an vor primi de la stat 20.000 de lei pentru a-și instala acasă panouri fotovoltaice. Aceștia pot deveni producători de energie electrică, surplusul fiind practic vândut din nou în rețea.
FOTO/VIDEO: Cap de TIR în flăcări, după un impact cu un autoturism acum 2 zile - Un incendiu violent a izbucnit în Mijlocenii Bârgăului! Un cap de TIR a fost cuprins de flăcări, după impactul cu un autoturism! Echipajele de salvatori se luptă să stingă flăcările!
Firmele nu se înghesuie la licitațiile organizate de Primăria Bistrița. Lipsa ofertanților a blocat inclusiv „Linia verde” acum 2 zile - Mai multe proiecte ale Primăriei Bistrița sunt în stand by, după ce firmele nu s-au prea înghesuit să participe la licitațiile organizate de municipalitate. Printre ele se numără achiziționarea unui ski lift pentru pârtia de schi, dar și a autobuzelor electrice pentru „Linia verde”.