7.2 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

FOTO/VIDEO: Ce cadou frumos de Crăciun pentru Bistrița-Năsăud! Vlăduţ Sărmaş este VEDETA populară a României în 2018!

Ce mare bucurie! Ce tineri talentați și binecuvântați avem aici, pe aceste plaiuri de legendă, ale Bistriței și Năsăudului! Spun doar: Alexa Dragu, aproape-câștigătoare a concursului Vocea României – 2018, Cristian Moldovan, aproape-câștigător al celuilalt „contest” X Factor 2018 și bineînțeles Vlăduț Sărmaș – câștigător al celui mai mare concurs de muzică populară, costum, port popular, tradiții și obiceiuri autentice 100% din zona folclorică reprezentată! Vlăduţ este – repet cu încântare –   VEDETA POPULARĂ NAȚIONALĂ, în sezonul III, 2018!

Am insistat pe aceste detalii cu toată mândria. Las la o parte modestia, iertați-mă. Nu suntem nici Cluj, nici Iași sau Timișoara ! Dar când ai asemenea copii : Alexa, Cristian și Vlăduț – vorbesc doar de cânt, voce, pentru că l-aș putea adăuga și pe  Alexandru Grecu, la chitară, de pildă – nu poți să nu te lași purtat spre ceruri pentru a-i mulțumi Lui, chiar de ziua Nașterii Sale că ne-a hărăzit cu asemenea momente de aleasă bucurie ! Să-l mai aud pe vreunul că spune că Bistrița-Năsăud nu-i un județ cu oameni vrednici și de toată omenia… „că-l mănânc pe pâine”, vorba cântecului.

Finalul finalului a fost cu adevărat dur! Din cinci concurenți au rămas  numai trei. Foarte dificil, fără nicio exagerare. Grigore Leșe și doamnele Elise Stan, Niculina Stoican, și Cornelia Rednic au lăcrimat. Toți concurenții au fost nu buni, foarte buni. Juraților le-a părut sincer rău că au fost obligați, prin regulament, să renunțe la două finaliste. Așadar suspansul a devenit maxim. Fiecare candidat la premiul „fericirii” a venit cu un colind de Crăciun, din zona sa.

Subiectiv vorbind, elementul de cânt bătrânesc, din Runcu Salvei, de mai bine de un centenar, plus interpretarea vocală de 10 l-au făcut să strălucească, parcă mai mult, pe Vlăduț al nostru :

[arve url=”https://youtu.be/J6VRm_yRNcM?t=111″ /]

Așa am trăit eu momentul… Ca cireașă de pe tort, mi-aduc aminte de această minunată „Baladă închinată lui Boșotă Haiducul” :

[arve url=”https://youtu.be/4eaZ2i7KWak?t=76″ /]

După eșecul din sezonul trecut s-a reîntors cu curaj la ediția a III-a. „Dragostea pentru folclor și ambiția de a demonstra că pot câștiga Vedeta Populară, m-au făcut să revin cu și mai multă încredere, după o temeinică pregătire acasă”. Acesta i-a fost crezul. S-a dovedit că nu s-a înșelat! Așadar ultima confruntare i-a adus în scenă pe Vlăduț Sărmaș din Bistrița-Năsăud, pe Mihai Teacă, din Brașov și pe Raluca Radu din Vaslui. Toți trei foarte buni. De notat că Mihai Teacă s-a putut ajuta și de fluier sau clarinet, instrumente de suflet pe care le stăpânește foarte bine.

Anunțul câștigătorului sezonului III, 2018, a fost făcut de Iuliana Tudor:

[arve url=”https://youtu.be/7doulNUixKw?t=31″ /]

Verdictul a fost unul inedit : Concursul a fost câștigat, la egalitate de puncte, de Vlăduț Sărmaș și de Mihai Teacă, premiul de 100.000 lei, împărțindu-se la doi. Decizia este a juriului. Nu vreau să o comentez, nu pot însă să nu remarc că din punct de vedere vocal, Vlăduț a fost mai bun… I-am luat un interviu în februarie 2018. M-a  surprins atunci cu vocea sa de bariton, în formare. A interpretat un scurt fragment Si vuol ballare signor Contino – din  „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart :

[arve url=”https://youtu.be/LfQ0wOjF3G4″ /]

Ei bine, auzind cum a cântat acum la TVR, remarci imediat că progresul este evident. Vocea i-a crescut în claritate și ambitus, este mai profundă și-i permite modulații noi, spectaculare. Nu are nicio problemă să treacă de la canto-ul clasic la melosul popular… cu atât mai mult cu cât a recunoscut că sursa lui de inspirație nu a fost nimeni alta decât marea doamnă a cântului popular de la noi – Valeria Peter Predescu!

Cred că acolo sus, în cer, se bucură azi și dânsa pentru succesul emulului ei. Bucurie pe pământ, bucurie între astre. Ce ne-am putea dori mai mult de această mare zi a Crăciunului ?! Mulțumesc Vlăduț și călătorie lină pe drumul pe care ai pornit !

Sincere Felicitări, ție, familiei și profesorilor de la Liceul de muzică „Tudor Jarda” din Bistrița și ai celor de la Conservatorul de muzică „George Dima” din Cluj-Napoca !

Bravo & Bis ! Sărbători fericite !

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.