15.9 C
Bistrița
duminică, mai 17, 2026

FOTO/VIDEO: Confort pentru muncitorii Aquabis. Trei autoutilitare de lux vor reînnoi parcul auto

Aquabis, principalul furnizor de apă din județ, va achiziționa trei autoutilitare noi, pentru buna desfășurare a activității. Toate bune și frumoase, doar că… mașinile vor fi adevărați bolizi cu dotări demne de filmele SF. Oare vor merge la intervenții muncitorii cu ele sau e o comandă cu dedicație specială?

Scandalurile din jurul Aquabis, principalul furnizor de apă din județ, se țin lanț de când în echipa de conducere și-a făcut loc Macarie Moldovan, fratele președintelui Consiliului Județean.

Florin Moldovan, consilier județean și liderul tinerilor liberali, a luat la puricat activitatea Aquabisului și a făcut o descoperire interesantă. Instituția intenționează să cumpere trei autoutilitare a căror valoare va depăși 100.000 de euro + TVA. Toate bune și frumoase, dacă ne gândim că orice firmă din subordinea Consiliului Județean caută să se dezvolte. Un mare semn de întrebare apare atunci când te uiți în caietul de sarcini și vezi fantasmagoriile pe care Aquabis le cere pentru cele trei autoutilitare.

„Uitându-ne mai atent la ce înseamnă cele trei autoutilitare, a căror valoare o să depășească 100.000 euro + TVA, am găsit că de fapt acele trei autoutilitare nu sunt pentru a fi date în folosință unor muncitori de la Aquabis, ci tot pentru oameni foarte bine puși în ierarhia Aquabisului. Uitându-mă peste caietul de sarcini la dotările pe care aceste autoutilitare le au, am găsit în felul următor: de la torpedou refrigerat, pentru că e foarte important ca oamenii din Aquabis, mai precis directorul, domnul Macarie, să își țină la rece apa, până la display bord multifuncțional, conector USB, sistem handsfree cu Bluetooth, ca să nu poată fi acuzat că vorbește la telefon în timp ce conduce, grilă frontală și ornamente cromate, adică să avem un pic de prestanță. Dacă tot lucrăm la Aquabis să aducem puțină prestanță companiei la care lucrăm.”, a spus Florin Moldovan.

Tânărul liberal i-a atras atenția președintelui CJ Emil Radu Moldovan că nu se mai poate continua în acest fel, iar promovările în funcții pe care le face îi costă pe bistrițeni. Încă o dată, liberalii au cerut demisia lui Macarie Moldovan.

„Fac un apel conducerii Consiliului Județean, în frunte cu Emil Radu Moldovan, să îi facă o rugăminte personală să fratelui său, să plece din societatea Aquabis SA pentru că nu are o calificare care să îl recomande pentru poziția respectivă și să lase într-adevăr oameni competenți și oameni care sunt cu o pregătire specifică să vină și să lucreze pentru societatea aceasta.”, i-a transmis președintelui CJ, liderul tinerilor liberali.

Florin Moldovan mai susține că astfel de achiziții nu sunt utile, iar Aquabisul va ajunge să aibă aceeași soartă ca LDP-ul.

Întreaga declarație poate fi urmărită în materialul video de mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...