2.4 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO/VIDEO – Crimă odioasă la Zagra! Un bărbat a fost decapitat și secționat, criminalii i-au tăiat inclusiv organele genitale

Ieri, polițiștii au reținut un cuplu de tineri și încă un bărbat, bănuiți că au omorât și secționat un consătean din satul Alunișul (comuna Zagra), unde locuiau toți. Bărbatul a fost decapitat și tranșat ca un animal. Criminalii i-au tăiat inclusiv organele genitale.

Anul trecut, în luna iulie, familia unui bărbat din satul Aluniș, comuna Zagra, îi anunța dispariția. Acesta a plecat la o familie în sat și nu s-a mai întors. Bărbatul avea în jur de 40 de ani, era căsătorit și avea doi copii.

În 25 august, un agricultor din zonă, care își muncea terenul, a dat peste un craniu, mandibula și două bucăți de oase ce păreau a fi părți dintr-un braț. Agricultorul a alertat poliția, care a confirmat abia anul acesta în martie faptul că este vorba despre bărbatul dispărut în vară, pe baza testelor genetice realizate în urma prelevării de probe biologice de la copiii biologici ai acestuia.

Bănuiți de această odioasă crimă ar fi doi bărbați din localitate și soția unuia dintre ei. Se pare că victima a mers la locuința celor doi soți, iar acolo, alături de încă un bărbat, au consumat băuturi alcoolice. Casa este situată într-o zonă izolată și greu accesibilă, pe niște dealuri, ascunsă de o pădurice.

Cei doi soți, alături de un alt bărbat din localitate, au început să îl lovească cu pumnii și picioarele pe musafir, iar apoi au adormit. Dimineața, cei trei au constatat că bărbatul este mort și l-au tranșat ca pe un animal, apoi au aruncat resturile într-un pârâu situat în apropierea casei unde s-a petrecut nenorocirea.

„În cursul lunii iulie, 2017, într-o locuință de pe raza localității Alunișul, cei doi bărbați, împreună cu femeia, l-ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe bărbatul de 40 de ani după ce, în prealabil, consumaseră băuturi alcoolice împreună. A doua zi, cei trei au constatat faptul că bărbatul de 40 de ani a decedat, motiv pentru care au secționat cadavrul și l-au aruncat într-un pârâu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Martori la întreaga scenă au fost cei trei copii ai cuplului, cel mai mare având doar 6 ani.

Se pare că aceștia au fost și cei care au dus la identificarea făptașilor. Cei mici ar fi povestit unui psiholog tot ce au văzut. Copiii cuplului au fost luați din familie și sunt în grija Direcției pentru Protecția Copilului, aceștia având nevoie de consiliere psihologică.

„La data de 18 mai, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, au identificat un bărbat de 33 de ani din localitatea Alunișul, bănuit de comiterea infracțiunii. În urma extinderii cercetărilor au fost identificate încă două persoane, respectiv un bărbat de 33 de ani din localitatea Alunișul și o femeie de 31 de ani din localitatea Runcu Salvei, ambele bănuite de comiterea faptei, însă care erau plecate la muncă în străinătate”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Dacă un suspect a fost luat de acasă de polițiști și dus la audieri, cei doi soți au fost ridicați de la vamă, când se întorceau în țară. Cei doi fuseseră la muncă în Spania, iar ieri s-au întors.

Se pare că toți trei și-au recunoscut vina și ieri au fost duși de anchetatori la locul faptei și puși să arate exact cum s-a petrecut tot. Cei trei sunt acuzați de omor și profanare de morminte sau cadavre.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.