2.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO/VIDEO: Este originar din Mocod şi are 81 de ani! Ieri a urcat prima oară pe scenă la Bistriţa!

Este originar din Mocod, iar duminică seară a fost, practic, surpriza serii, debutând la venerabila vârstă de 81 de ani: a urcat pentru prima oară pe scenă la Bistriţa, emoţionându-şi spectatorii cu piese pe versurile lui Mihai Eminescu. A fost acompaniat de fiul său, un reputat violonist!

Emoţii şi surprize pentru melomanii din Bistriţa care şi-au petrecut seara de duminică la Sinagoga din Bistriţa: reputatul violinist Claudiu Hontilă, concert maistru la Noua Orchestră Transilvania, a susţinut un recital de zile mari. Şi nu a venit singur la Bistriţa, ci însoţit de tatăl său, Ştefan Hontilă – originar din Mocod.

Ştefan Hontilă a fost, practic, surpriza serii, debutând la venerabila vârstă de 81 de ani şi evoluând pentru prima dată la Sinagoga din Bistriţa. Managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure, l-a prezentat în termeni elogioşi, povestind celor din public că Ştefan Hontilă, părinte arhidiacon, obişnuit să cânte mai mult în biserică, şi-a făcut studiile la Cluj unde a terminat şi Institutul de Teologie. „Are o voce excepţională! Vom avea prilejul să fim martorii unei premiere: va cânta pentru prima oară la Bistriţa, pe scena Sinagogii, acompaniat de fiul său”, a mai spus Gavril Ţărmure.

[arve url=”https://youtu.be/oZ0vQTiP9hU” /]

A fost un concert de muzică de cameră cu totul special, fiind dedicat marelui poet Mihai Eminescu şi Zilei Culturii Naţionale.

Gavril Ţărmure a amintit melomanilor din Bistriţa şi de extraordinarul concert care a avut loc la Ateneul Român, la sfârşitul anului trecut, acolo unde Noua Orchestra Transilvană a fost condusă de Claudiu Hontilă. „A fost un concert electrizant şi surprinzător pentru publicul din Bucureşti care nu ştia nici de Noua Orchestră Transilvană, nici de soliştii senzaţionali invitaţi pe scenă. Am avut parte de foarte multe laude, iar unul dintre muzicienii bucureşteni mi-a mărturisit că îl consideră pe Claudiu Hontilă unul dintre cei mai buni violonişti ai ţării, un talent copleşitor şi excepţional”, a mai spus Gavril Ţărmure.

Cel care i-a acompaniat pe Claudiu şi Ştefan Hontilă a fost Lucian Duşa, pianist la Opera Naţională din Cluj, „un muzician foarte serios, apreciat şi solicitat, pentru că este impecabil atunci când acompaniază”, a subliniat Gavril Ţărmure.

[arve url=”https://youtu.be/n1EcDMLad84″ /]

Bistriţenii au fost delectaţi cu un program deosebit, din care nu au lipsit piesele compuse de Ciprian Porumbescu (Reverie, Dorul sau celebra Baladă) sau de Constantin Dimitrescu (Dans ţărănesc), Serenada lui Mircea Chiriac, Avant de mourir de Georges Boulanger, Siciliana lui Constantin Nottara, Dansurile Româneşti ale lui Béla Bartók, dar şi un Capriciu Românesc din folclor, aranjat orchestral de un compozitor din Tokyo, Japonia, după cum a mărturisit Claudiu Hontilă publicului bistriţean:

[arve url=”https://youtu.be/g4W7bEY5xYI” /]

Evenimentul a fost oferit de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură, în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.