9.3 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

FOTO/VIDEO – Film cu proști: Au încurcat drumul pe care trebuiau să-l marcheze și au dat în…gropi!

Orice e posibil în Bistrița-Năsăud! O demonstrează un  muncitor zelos, care a greșit drumul pe care trebuia să-l marcheze și a trasat 8 kilometri aiurea. Să nu mai punem la socoteală că marcajul ocolește gropile în unele locuri, iar în altele… vopsește iarba crescută în cratere.

La Miceștii de Câmpie avem de-a face cu o adevărată operă de artă! Un marcaj neconvențional și original dansează pur și simplu printre gropi. În altele, pe care nu le evită, vopseaua albă trece peste iarba crescută în craterele de pe vremea bunicii.

Este vorba despre DJ162, un drum de 45 de kilometri, care pe unele porțiuni a fost modernizat deja. 8 kilometri între Sânmihaiu de Câmpie și Miceștii de Câmpie n-au văzut asfalt însă de la Revoluție. A avut parte de peticiri, care mai de care mai prost făcute, însă de un covor asfaltic nou încă nu.

Bistrițeanul.ro arăta AICI cum această porțiune de 8 kilometri, deși n-a văzut asfalt a văzut marcaje, proaspete. Lucrarea de mare artă a fost realizată săptămâna trecută vineri și sâmbătă, iar muncitorii au reușit să „danseze” printre gropi și peticiri făcute prost. În unele locuri, vopseaua vopsește iarba crescută în gropi.

Aberația nu se oprește însă aici. Drumul în cauză a fost marcat…din greșeală. Un muncitor al firmei care este responsabilă de trasările drumurilor județene din județ a încurcat drumurile și l-a marcat pe acesta, plin de gropi, și nu unul proaspăt reabilitat.

„A fost o surprindere și din partea mea, până când am sunat la administratorul din Consiliul Județean care se ocupă de drumuri. Dânsul mi-a spus că s-a făcut o greșeală, din cauza constructorului, un muncitor a făcut o greșeală. Au fost inițial trimiși să marcheze drumul de la Visuia la Silivașu de Câmpie, care e reabilitat și s-a încheiat anul acesta. Dânșii au venit până la Sânmihaiu de Câmpie, până la intersecția cu celălalt drum județean. Acesta a fost răspunsul, atâta știu. Eu am rămas surprins, cum s-o făcut marcajele, dacă nu e reabilitat”, a explicat primarul comunei Miceștii de Câmpie, Ioan Becan.

Astfel, drumul a fost marcat înainte de a fi reabilitat sau măcar peticit. Potrivit primarului, în toamna acestui an, drumul urmează a fi reparat, iar anul viitor va fi reabilitat total.

Greșeala făcută de muncitori este recunoscută și de reprezentanții Consiliului Județean, cei în administrarea cărora se află acest drum.

„Ei au marcat partea reabilitată. Dintr-o eroare, băiatul acela o marcat și asta. Noi facem acum în 2-3 zile reparații și refac tot marcajul pe cheltuiala lor. Au greșit o porțiune mică, câteva sute de metri. Mâine intră firma Dimex care face reparații, iar ei (n.r. firma care a greșit drumul) refac pe cheltuiala lor drumul”, a explicat Gariel Pop, șef Serviciu Drumuri.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=yN39yIViDIE” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.