14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO/VIDEO – Iohannis, „de vină” pentru coada infernală de la Policlinică. 450 de oameni s-au călcat în picioare pentru o programare

Într-o conferință de presă, managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița a explicat că președintele Klaus Iohannis prin nepromulgarea  bugetului este de vină pentru supraaglomerarea din cursul dimineții la Policlinica unității medicale. Cum este posibil:

Mai bine de 450 de persoane se înghesuiau în această dimineață la policlinică pentru a-și face o programare pentru realizarea analizelor medicale. Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, de care ține și Policlinica, a mărturisit într-o conferință de presă că în cei 19 ani de când se află în unitatea medicală nu a mai văzut așa ceva.

Totuși, acesta a oferit o explicație pentru situația neobișnuită. Din cauza faptului că președintele Klaus Iohannis nu a promulgat Bugetul Național, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu a putut aloca bani laboratoarelor private pentru analizele medicale gratuite, astfel că Policlinica a fost singura unitate care a putut să presteze aceste servicii.

„Astazi ne-am confruntat cu o situație fără precedent. De când lucrez eu în spital, de aproximativ 19 ani nu am mai văzut o astfel de situație și anume, la primele ore un număr de aproximativ 400 de pacienți așteptau să își facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laborator. Este o problemă care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariția bugetului pe anul 2019. Având în vedere că președintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, niciunul dintre laboratoarele private de analize medicale din oraș nu a putut face programări pentru pacienți. Toți acești pacienți s-au îndreptat către Policlinica Bistrița”, a explicat Gabriel Lazany.

În ciuda numărului mare de persoane nu s-au înregistrat incidente de niciun fel, oamenii fiind însă nemulțumiți de timpii mari de așteptare. În cursul zilei de astăzi au fost programați pentru efectuarea analizelor medicale 390 de persoane, pentru care sunt fonduri, alte 60 de persoane fiind puse pe lista de așteptare. Dacă fondurile vor fi suplimentate persoanele de pe lista de așteptare vor putea beneficia de analize medicale gratuite în perioada următoare.

[arve url=”https://youtu.be/2bDEZFYzYHQ” /]

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.