10.4 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO/VIDEO: Marș împotriva avorturilor, pe străzile din Bistrița

Sute de bistrițeni au ieșit astăzi, la prânz, în stradă, participând la un marș și un protest simbolic împotriva avorturilor și celebrând astfel cel mai de preț dar – viața.

Este cea de-a V-a ediție în care se organizează Marșul pentru Viață, pe străzile Bistriței. Dacă în anii trecuți alături de credincioșii ortodocși mărșăluiau și credincioșii baptiști, penticostali, greco-catolici sau adventiști – în acest an aceștia au cam lipsit.

În locul lor, de pe treptele din curtea Protopopiatului Ortodox – au transmis cuvinte de salut și încurajare viceprimarul Cristian Niculae, președintele Emil Radu Moldovan, la eveniment participând și vicepreședintele CJ Vasile Puica, secretarul de stat Alexandru Pugna și subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea.

Înarmați cu pancarte și bannere cu mesaje emoționante, îmbrăcați în costume populare, sute de copii alături de părinți și preoți – au traversat Pietonalul Liviu Rebreanu, strada Gheorghe Șincai și Bulevardul Independenței, până la Biserica Sfânta Ana.

Marşul pentru viaţă a avut în acest an drept temă motto-ul Unic din prima secundă! iar Daria, una dintre mămicile sosite la marș alături de cei doi copii ai săi ne-a mărturisit că a venit ca să susțină viața: „Normal că susțin cauza acestui marș, pentru că de asta suntem mame – ca să dăm naștere copiilor. Am și prietene destule pe care le-am îndrumat să nu facă avort, și tot au făcut, din păcate… Eu am doi copii și dacă aș rămâne însărcinată nu aș face avort Doamne ferește! Într-un asemenea moment critic, când trebuie să ia o decizie, orice femeie trebuie să știe că acolo sus există Dumnezeu. Pentru toată lumea. Asta contează. Cel mai important este să ne rugăm lui Dumnezeu… Pentru că Dumnezeu ne va da putere să trecem peste orice greutate…

Ne-am adunat și în acest an să dăm mărturie vie despre importanța și sensul vieții creștine. Este un marș al bucuriei, al solidarității, al credincioșilor bistrițeni. Prin acest eveniment arătăm că ne pasă, că nu suntem indiferenți la ce se întâmplă în jurul nostru, că suntem mulțumitori lui Dumnezeu pentru darul minunat al vieții… Îi mulțumim așadar lui Dumnezeu și mulțumim părinților noștri care au dat mâna cu creatorul și ne-au adus în această lume…”, a precizat preotul Marius Pintican, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița-Năsăud – unul dintre organizatorii marșului.

Egoismul aduce în lume cele mai dure și mai mari atrocități, războaie, genocid, sclavism, avort, și toate lucrurile urâte din această lume care cuprind în ele mândria și egoismul…”, a mai avertizat preotul Marius Pintican, subliniind că și Fecioara Maria a trecut printr-o criză similară, acum 2000 de ani. „Dar Dumnezeu a lucrat în chip minunat și atunci, ca și astăzi. Iar Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut în ieslea Bethleemului… Și așa va lucra întotdeauna Dumnezeu cu cei care au intenții bune, cu cei care doresc ca viața să primeze…

[arve url=”https://youtu.be/kZpH1bTJP-I” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.