14.2 C
Bistrița
vineri, martie 29, 2024

FOTO/VIDEO – Mii de bistrițeni au înfruntat gerul pentru a admira cele mai noi dotări ale Armatei Române

Bistrițenii au asistat astăzi la una dintre cele mai spectaculoase parade pusă în scenă de instituțiile MAI de la Revoluție încoace. Cu această ocazie, Armata România și-a arătat cele mai noi dotări ale sale. Ca un omagiu pentru Centenar, mare parte din autoritățile județene și primari au îmbrăcat costumul popular.

Cum suntem deja obișnuiți de Ziua Națională și în acest an temperaturile au scăzut sub 0 grade. Ca un omagiu adus împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, autoritățile județene, șefi de instituții, deputați și primari au fost prezenți la parada dedicată Zilei României în costum popular.

[arve url=”https://youtu.be/2NMVay2yfcQ” /]

Nu mai puțin de 750 de militari, personal civil și voluntari au participat la parada de 1 Decembrie. Spre încântarea celor mici au fost prezentate 60 de mijloace tehnice specifice, printre ele numărându-se și cele mai noi dotări ale Brigăzii 81 Mecanizate de la Bistrița.

Bistrițenii au putut vedea pentru prima oară rachete antitanc dirijate cu rază lungă SPIKE-LR, avioane de cercetare fără pilot UAV RAVEN și instalații de observare și conducere a focului de tip ARGUS, recent intrate în dotarea armatei bistrițene.

Prezenți în număr mare au fost și cei mici, care pe tot parcursul paradei au fluturat stegulețe cu tricolorul.

Au putut fi urmărite mijloacele tehnice din dotarea Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gelu Voievod”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa”, Penitenciarului Bistriţa, Direcţiei Judeţene de Informaţii, Serviciului de Protecţie Civilă şi Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul primăriei municipiului Bistriţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean, Poliţiei Locale a municipiului Bistriţa, Organizaţiei Crucea Roşie Română – filiala Bistriţa-Năsăud şi Cercetaşii Bistriţeni.

Parada s-a finalizat cu un spectacol folcloric, care are loc pe Pietonalul Liviu Rebreanu. De asemenea, bistrițenii prezenți la paradă s-au putut înfrupta cu fasole cu cârnați sau sarmale.

Cei care au primit bonuri valorice de la fabricile și instituțiile la care lucrează au avut parte de o porție gratuită de sarmale sau fasole cu cârnați, în timp ce cei mai puțin norocoși au putut să-și cumpere cu 10 lei porția. Se pare că bonurile ar fi fost achitate din bani publici.

De la ora 18:00, militarii Brigăzii 81 Mecanizate vor face o retragere cu torțe pe traseul Pietonalul Liviu Rebreanu – Piața Unirii – Piața Petru Rareș. Întreg programul îl puteți vedea AICI.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

E acel moment al anului când autovehiculul tău Mercedes-Benz are nevoie de o verificare tehnică de primăvară. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto!

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.