6.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

FOTO/VIDEO: Nu a acordat prioritate și a lovit din plin un biciclist!

Un biciclist a fost rănit acum câteva minute de o șoferiță care nu a acordat prioritate de trecere. Accidentul a avut loc în localitatea Budacu de Jos.

Totul s-a petrecut într-o intersecție nedirijată din localitatea Budacu de Jos, intersecția dintre DJ173C și DJ172G. Un tânăr de 26 de ani din Ragla se afla pe bicicletă, când o șoferiță de 38 de ani din Bistrița l-a lovit cu mașina. Aceasta nu a acordat prioritate de trecere și nu a mai reușit să evite impactul, băiatul ajungând pe capota mașinii.

„Echipaj SAJ BN a găsit o victimă de sex masculin în vârstă de 26 de ani, biciclist lovit de mașină, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu o contuzie de șold stâng și un traumatism la nivelul membrului inferior drept. Va fi transportat la UPU Bistrița pentru mai multe investigații de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.

La fața locului se află și polițiștii care vor lua măsurile care se impun.

„Un autoturism, condus de o femeie de 38 de ani din Bistrița, nu a acordat prioritate de trecere unui biciclist de 26 de ani din Ragla, accidentându-l ușor. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Biciclistul urmează să fie testat pentru a se stabili dacă a consumat sau nu alcool.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.